După 10 ani petrecuţi în Europa, la FC Sevilla, Real Madrid, Arsenal Londra, AS Roma şi Malaga, Julio Baptista s-a întors în ţara natală şi va juca pentru Cruzeiro. Fotbalistul de 31 de ani a fost prezentat în urmă cu două zile pe stadionul din Belo Horizonte, unde a fost ovaţionat de mii de fani.
Ce a atras în mod special atenţia la această prezentare a fost însă faptul că fotbalistul a fost adus pe teren cu un vehicul blindat, situaţie care i-a surprins chiar şi pe jurnaliştii brazilieni.