„Conform regulilor stabilite înainte de începerea anului şcolar, decontările se vor face lunar. Trebuie însă să precizăm faptul că este un proces. Se prezintă nişte documente şi în baza lor elevii îşi pot primi banii. Or, în bugetul Ministerului Educaţiei, nu prin bugetele locale, există toate aceste sume, iar până la sfârşitul anului să se intre într-un ritm normal de decontare a banilor”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la festivitatea organizată de Universitatea Politehnica Bucureşti cu prilejul împlinirii a 195 de ani de inginerie.
Citeşte şi Ministrul Educaţiei a semnat Acordul privind continuarea programului de burse Fulbright