Putin: Ne confruntăm cu o trădare! Prigojin, anchetat penal de către FSB cu privire la „rebeliune armată”. Şeful Wagner a ocupat Rostovul: „Suntem 25.000 şi vom stabili de ce domneşte haosul în ţară”.

Preşedintele rus Vladimir Putin este la curent cu situaţia care se desfăşoară în jurul lui Evgheni Prigojin”, potrivit agenţiei ruse oficiale de presă Tass, relatează CNN.
Filip Stan
24 iun. 2023, 11:58
Putin: Ne confruntăm cu o trădare! Prigojin, anchetat penal de către FSB cu privire la

UPDATE Liderul cecen Ramzan Kadîrov a reacționat după insurecția declanșată de Evgheni Prigojin și și-a declarat susținerea necondiționata față de Vladimir Putin Prieteni, a fost o noapte plină și zborurile nu mi-au lăsat timp să-mi exprim aici poziția față de această moarte odioasă!
Totul este un cuțit în spate și o adevărată rebeliune militară!
Am avertizat în repetate rânduri că războiul nu este momentul să exprimăm nemulțumiri personale și să rezolvăm disputele din spatele nostru. Frontul intern trebuie să fie întotdeauna calm și sigur. Imaginați-vă cum se simt acum băieții din tranșee, cu inamicul în față și cu o aventură perfidă în spatele lor. Este vorba despre stabilitate, despre coeziunea statului, despre securitatea cetățenilor.

Istoria arată că astfel de acțiuni pot duce la consecințe sângeroase. Nu avem destule pierderi în ceea ce privește operațiunea specială? Mai trebuie să creăm probleme în interiorul țării?

Avem un Comandant Suprem Șef, ales de popor, care cunoaște întreaga situație în toate detaliile mai bine decât orice strateg, cu atât mai mult decât un om de afaceri, cheamă el însuși comandanții de pe teren și are control deplin asupra cursului operațiunii. Iar deciziile comandantului-șef sunt luate cu măsură și meticulozitate. Fiecare dintre noi vede doar o parte a hărții, dar el le vede pe toate deodată! Și este absolut corect ceea ce a notat Vladimir Vladimirovici în discursul său către națiune – aceasta este o revoltă militară! Nu există nicio justificare pentru astfel de acțiuni!

Susțin pe deplin fiecare cuvânt al lui Vladimir Vladimirovici Putin!

Ramzan Kadîrov

Ramzan Kadyrov

Fac apel la combatanți, patrioți ai patriei noastre. Nu vă lăsați pradă provocărilor. Indiferent de obiectivele pe care încearcă să le atingă, indiferent de promisiunile pe care vi le spun – securitatea statului și coeziunea societății rusești într-un moment ca acesta sunt mai presus de orice! Priviți cum dușmanii noștri din Occident profită de această situație. Câte insinuări, câte minciuni, câte apeluri false care îi sperie pe cetățenii noștri și creează pericolul unei situații destabilizatoare. Și acestea sunt consecințele așteptate ale marșului trădător al lui Prigojin.

Ceea ce se întâmplă nu este un ultimatum pentru Ministerul Apărării. Este o provocare la adresa statului, iar împotriva acestei provocări este necesar să ne adunăm toți în jurul liderului național: armata, forțele de securitate, guvernanții, populația civilă.

Soldați ai Ministerului Apărării și ai Serviciului Federal de Gardă al Republicii Cecene sunt deja în drum spre zonele de tensiune. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a păstra unitatea Rusiei și pentru a-i proteja statalitatea!

Insurecția trebuie înăbușită, iar dacă pentru aceasta trebuie luate măsuri dure, suntem pregătiți!

UPDATE: Unii ruşi au fost atraşi într-o ”aventură criminală”, acuză sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, fără să citeze explicit gruparea paramilitară rusă Wagner a lui Evgheni Prigojin, relatează BBC News. ”Ne batem pentru viaţa şi securitatea poporului nostru”, declară Vladimir Putin în această alocuţiune adresată naţiunii, citat de AFP.

”Avem nevoie ca toate forţele să fie unite”, subliniază el şi denunhţă ”o înjunghiere în spate a poporului (rus) şi ţării”.

”Ne confruntăm cu o trădare”, denunţă el. ”Cei care se fac vinovaţi vor fi trimişi  în faţa justiţiei”, se angajează el şi evocă ”ambiţii nemăsurate” ale şefului Wagner.  Ambiţiile nemăsurate ale unora au condus la ”înaltă trădare”, acuză el, fără să-l numească pe şeful grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin. El anunţă că cei care crează disensiuni în societatea rusă vor fi ”pedepsiţi inevitabil”.

Un regim antiterorist a fost instituit în capitala rusă, Moscova şi în mai multe regiuni, anunţă liderul de la Kremlin. Putin anunţă că toate ”ordinele necesare au fost date” în vederea soluţionării acestei crize şi se angajează să apere Rusia.

El anunţă că ”situaţia în Rostov-pe-Don rămâne dificilă în timpul revoltei armate”, potrivit CNN. ”În Rostov, activitatea Administraţiei Civile şi Militare este practic blocată”, a declarat el. Putin şi-a încheiat această intervenţie foarte scurtă, fără să-l meţioneze pe Evgheni Prigojin. El i-a menţionat pe mercenarii Wagner – însă lăudându-i că luptă pentru Rusia.

La fel ca ministrul său al Apărării, Serghei Şoigu, Putin a lansat un apel prin care a cerut oamenilor din Wagner ”să pună capăt participării lor la aceste acţiuni criminale” şi a avertizat că ”toţi cei care au luat armele împotriva armatei sunt trădători”.

”Fac apel la cei împinşi la provocarea unei rebeliuni militare”, a anunţat el. La ora actuală, ”cerem unitate, consolidare şi responsabilitate”, le-a transmis el.

”Aceia care se angajează deliberat pe calea trădării, pregătind o rebeliune armată, în timp ce voi pregătiţi atacuri teroriste, vor fi pedepsiţi”, a ameninţat Putin.

”Orice tulburare internă este o ameninţare de moarte la adresa statului nostru, a naţiunii noastre, este o lovitură aplicată Rusiei, poporului nostru şi acţiunilor noastre de apărare a patriei. O astfel de ameninţare se va confrunta cu un răspuns dur”, a declarat Putin.

”Răspunsul nostru va fi ferm”, a ameninţat Putin, care s-a angajat să facă ”totul pentru apărarea Rusiei”.

El a apreciat că rebeliunea Wagner este o ”ameninţare de moarte” la adresa statului rus, chemat la unitate şi s-a angajat că nu va lăsa să aibă loc un ”război civil” în ţară.

UPDATE Trupe Wagner se îndreaptă către nord, în regiunea Voronej, probabil către Moscova, potrivit serviciilor militare britanice de informaţii, relatează AFP şi BBC News.

O sursă din cadrul serviciiloor ruse de securitate (FSB) declara anterior Reuters că gruparea paramilitară rusă Wagner a preluat controlul unor instalaţii militare din Voronej – care se află la jumătatea drumului dintre Rosto-pe-Don şi Moscova.

UPDATE În criza Prigojin, preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii ”în curând”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimitri Peskov, potritiv agenţiei TASS, citate de CNN.

Anunţul vine după ce gruparea de mercenari Wagner a afirmat că a preluat controlul militar al oraşului Rostov pe Don, din Rusia.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, afirmă că forţele sale au preluat controlul asupra facilităţilor militare de la Rostov pe Don şi asupra aerodromului de acolo, relatează CNN. Şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin pare să sugereze că a trimis un convoi armat la un asalt de 1.200 de kilometri către Moscova, sâmbătă, într-o încercare, cu puţine şanse de reuşită, de a răsturna conducerea militară, potrivit Reuters.

UPDATE: Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, afirmă că forţele sale au preluat controlul asupra facilităţilor militare de la Rostov pe Don şi asupra aerodromului de acolo, relatează CNN.

”Suntem la cartierul general la ora 7.30 a.m. Facilităţile militare din Rostov, inclusiv aerodrumul, sunt sub control (al nostru) ”, a afirmat Prigojin, într-un video postat pe canalul oficial de Telegram al grupării Wagner.

”Avioanele care merg la luptă pleacă fără probleme, ca de obicei. Zborurile medicale pleacă şi ele ca de obicei. Tot ce am făcut a fost să preluăm controlul astfel încât aviaţia de atac să nu ne lovească pe noi, ci să lovească în direcţia ucraineană”, a arătat el.

Prigojin a spus că este la Rostov pe Don şi că oamenii săi nu îi opresc pe ofiţeri din a-şi desfăşura îndatoririle.

”Cartierul general, punctul de control principal funcţionează normal, nu sunt probleme. Niciun ofiţer nu a fost întrerupt”, a susţinut Prigojin.

CNN precizează că nu poate verifica în mod independent afirmaţiile acestuia.

Putin a fost informat că Serviciul rus de securitate (FSB) a deschis o anchetă penală şi îl acuză pe şeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin,  de chemare la ”rebeliune armată”, vineri, potrivit Tass.

Potrivit Tass, Comitetul Naţional rus Antiterorist anunţă că acuzaţii răspândite de către Evgheni Prigojin ”nu au niciun fundament”.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţă că Putin este la curent cu situaţia şi că ”toate măsurile necesare sunt luate”, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti.

Prigojin a acuzat vineri armata rusă de atacarea unei tabere Wagner în spatele frontului ucrainean şi de uciderea unui ”număr foarte mare” de combatanţi Wagner.

Război în Ucraina. Momentul în care „Poarta spre Crimeea” este lovită de rachetele Storm Shadow. VIDEO

Ea a promis să ”răspundă” acestor atacuri, ordonate, acuză el, de către ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

”Comitetul Comandamentelor grupării Wagner a decis că cei care au responsabilitatea militară a ţării trebuie să fie opriţi”, a anunţat el.

Prigojin a îndemnat să nu se opună ”rezistenţă” trupelor sale şi a anunţat că ministrul rus al Apărării Sergjei Şoigu va fi ”oprit”.

”Suntem 25.000 şi vom stabili de ce domneşte haosul în ţară (…). Rezervele noastre strategice sunt toată armata şi toată ţara”, a anunţat Prigojin.

El a cerut cele apoi ”tuturor celor care vor să ni se alăture”, pentru a ”pune capăt dezordinii”.

Prigojin precizează, însă, că vrea să desfăşoare un ”marş al dreptăţii” şi nu o ”lovitură de stat militară”.

Ucraina acuză Rusia că a încercat să lovească barajul de la Krivoi Rog cu rachete hipersonice Kinjal

Prigojin acuză armata rusă că a bombardat şi ucis ”un număr foarte mare” de membri ai grupării Wagner. Moscova neagă. Şeful Wagner anunţă un ”marş al dreptăţii” şi nu o ”lovitură de stat militară”. ”Suntem 25.000 şi vom stabili de ce domneşte haosul în ţară”

Şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin acuză vineri armata rusă de faptul că a atacat tabere ale combatanţilor săi -, în spatele frontului ucrainean – şi că a ucis ”un număr foarte mare” de membri ai miliţiei sale, relatează AFP şi CNN.

”Ei au efectuat atacuri, atacuri cu rachete, asupra taberelor noastre din spatele frontului. Un număr foarte mare dintre combatanţii noştri a fost ucis”, acuză Prigojin într-un mesaj audio difuzat de către serviciul său de presă.

El promite să ”răspundă” acestor atacuri, ordonate, acuză el, de către ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

”Comitetul Comandamentelor grupării Wagner a decis că cei care au responsabilitatea militară a ţării trebuie să fie opriţi”, anunţă el.

 

Prigojin îndeamnă să nu se opună ”rezistenţă” trupelor sale şi anunţă că ministrul rus al Apărării Sergjei Şoigu va fi ”oprit”.

”Suntem 25.000 şi vom stabili de ce domneşte haosul în ţară (…). Rezervele noastre strategice sunt toată armata şi toată ţara”, declară Prigojin.

El le cele apoi ”tuturor celor care vor să ni se alăture”, pentru a ”pune capăt dezordinii”.

Prigojin precizează, însă, că vrea să desfăşoare un ”marş al dreptăţii” şi nu o ”lovitură de stat militară”.

Moscova a dezminţit.

”Mesajele şi înregistrările video difuzate pe reţele de socializare din partea lui E. Prigojin cu privire la presupuse «atacuri ale Ministerului rus al Apărării asupra unor baze din spatele liniei frontului ale grupului paramilitar Wagner» nu corespund realităţii şi sunt o provocare”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost informat, iar ”măsurile necesare” sunt în curs, anunţă Kremlinul.

”Ei ne-au înşelat pe furiş, au încercat să ne priveze de posibilitatea de a ne apăra casele şi vânează, în schimb, Wagner PMC. Noi eram pregătiţi să facem concesii Ministerului (rus) al Apărării, să predăm armele şi să găsim o soluţie a felului în care să continuăm să ne apărăm ţara. Dar aceste scursuri nu s-au calmat”, afirmă Prigojin într-un mesaj audio postat pe Telegram, citat de CNN.

”Au văzut că nu eram distruşi şi au lansat atacuri asupra taberelor noastre. Un număr mare dintre combatanţii noştri a fost ucis, camarazii noştri de arme. Vom lua o decizie cu privire la felul în care să răspundem acestor atrocităţi. Următorea mişcare ne aparţine”, continuă el.

”Au căsăpit zeci”, acuză el.

Ministerul rus al Apărării neagă, vineri, într-o postare pe Telegram, că a atacat o tabără Wagner.

Ministerul cataloghează drept ”neadevărate” şi o ”provocare informaţională” mesaje şi înregistrări video postate pe reţele de socializare cu privire la acest atac.

Prigojin se angajează să se răzbune.

”Multe zeci, mii de vieţi ale militarilor ruşi vor fi pedepsite”, ameninţă Prigojin.

”Cer ca nimeni să nu opună vreo rezistenţă. Undeva vor opune rezistenţă, (iar) noi vom considera acest lucru o ameninţare şi-i vom distruge imediat. Asta include şi baraje rutiere ridicate în drumul nostru, orice avion pe care-l vedem deasupra capetelor noastre”, ameninţă el.

Progojin cere locuitorilor să stea acasă ”pe drumul anchetei noastre”.

”Nu ieşiţi în stradă după ce am terminat ceea ce am început. Ne vom întoarce pe front, pentru a ne apăra patria”, anunţă şeful Wagner.

”Ne vom ocupa de cei care distrug militari ruşi şi ne vom întoarce pe front. Dreptatea pentru trupe va fi restabilită, iar apoi dreptatea pentru toţi ruşii”, declară el.

Prigojin şi Wagner au jucat un rol de prim-plan în Războiul rus din Ucraina.

În mai, Prigojin a anunţat că mercenarii săi au cucerit orăşelul Bahmut, în estul Ucrainei, o cucerire rusă simbolică foarte sângeroasă.

Şeful Wagner i-a atacat în mod public, în numeroase rânduri, pe comandanţii militari ruşi, din cauza unei lipse de muniţie. El a făcut o înregistrare video, dezlănţuit, în faţa cadavrelor combatanţilor săi.

El anunţa săptămâna trecută că nu încheie niciun contract cu Ministerul rus al Apărării şi respingea o încercare de a aducere a grupării sale paramilitare la ordine.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Pot femeile să intre în biserică în perioada menstruației? Un preot a lămurit misterul: “E o rânduială a firii”
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Playtech.ro
Cele trei zodii care au noroc cu carul în ianuarie, februarie și martie 2025. Au șanse mari de câștiguri
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Viorica de la Clejani, imagini de infarct. Cum s-a afișat vedeta
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Sfaturi medicale pentru sărbători fără riscuri: Evitați urgențele cu moderație și precauție
MediaFlux
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!