Prima Casă Solară a fost vândută în România

Prima casă solară din România s-a vândut cu 70.000 de euro. Casa a fost realizată de 45 de studenţi, a câştigat premii în Europa, iar acum a fost cumpărată de o familie din Bacău.
Romania TV
12 nov. 2012, 12:02
Prima Casă Solară a fost vândută în România

Casa a fost construită prima dată în Bucureşti, în parcarea unui supermarket, potrivit România TV. Ulterior a fost demontată, transportată la Madrid unde la un concurs a câştigat locul 2 la eficienţă energetică.

„Avem un recuperator de căldură care recuperează căldura din casă sau introduce aer proaspat şi îl scoate pe cel viciat, recuperând 95 la sută din căldură, ceea ce înseamnă consum energetic mai mic pentru întreţinerea casei”, a explicat Marius Şuflete, unul dintre studenţii care au participat la proiect, modul de funcţionare al casei.

Casa a fost cumpărată de o familie din Luncani, judeţul Bacău.

„Să vinzi, asta a fost partea cea mai grea şi noi am obţinut asta prin comunicare şi promovare. Veneau şi ne spuneau că o poţi construi din cu totul alte materiale, dar nu înţelegeau conceptul acesta de casă eficientă energetic”, a spus o studentă implicată în proiect.

Studenţii sunt foarte mulţumiţi de proiectul lor.

„Am ajuns să-mi placă atât de mult proiectul ăsta, încât am rămas până la capăt. Mi s-a părut o experienţă foarte interesantă că am putut să construiesc cu mâinile mele ceva ce am construit doar pe hartie, cu mintea”, a precizat Adriana Mihăilescu, unul din cei 45 de realizatori de proiect.

Echipa care a realizat proiectul îşi doreşte să continue cu dezvoltarea prototipului la nivel industrializat.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Alimentul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și “aurul lichid al frumuseții”
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Când primesc românii banii pe cardurile de alimente în 2025. Ce sume primesc beneficiarii începând cu anul acesta
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Dovezile sunt clare. Decizia luată de Parchetul General
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Larisa Iordache, fosta campioană la gimnastică, a devenit mamă
MediaFlux
Ilie Bolojan, decizie privind anularea alegerilor. Președintele interimar a recunoscut
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!