Prima căsătorie între homosexuali din Franţa, înregistrată miercuri în Montpellier VIDEO

Prima căsătorie a unui cuplu de homosexuali din Franţa a fost înregistrată miercuri la primăria din Montpellier. Franţa este a 14-a ţară din lume care legiferează căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Alina Costache
29 mai 2013, 17:40
Prima căsătorie între homosexuali din Franţa, înregistrată miercuri în Montpellier VIDEO

Vincent Autin, 40 de ani, şi Bruno Boileau, 30 de ani, care sunt împreună de şapte ani, au intrat în primărie în acordurile piesei Love a lui Nat King Cole şi au spus ‘da’ în prezenţa câtorva sute de invitaţi, precum şi a unui mare număr de ziarişti din toată lumea, scrie Agerpres.

„Vincent, Bruno, trăim astăzi alături de voi un moment istoric. Un moment istoric pentru ţara noastră, pentru Republica noastră”, a spus primarul socialist, Helene Mandroux. După ce cei doi au spus „da”, ea a rostit formula tradiţională „Vă declar uniţi prin căsătorie în numele legii”.

Între 50 şi 100 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a contracara eventuale incidente, iar 80 de membri ai jandarmeriei civile erau gata să intervină, guvernul repetând că nu va tolera „nicio tulburare a ordinii publice”.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex, susţinută de majoritatea francezilor, este respinsă de o parte a dreptei şi de Biserica catolică.

La ceremonia de la Montpellier a asistat „ca persoană privată” ministrul pentru drepturile femeilor şi purtător de cuvânt al guvernului, dna Najat Vallaud-Belkacem, prietenă a celor doi miri.

Legea care permite căsătoria a două persoane de acelaşi sex şi adopţiile de către homosexuali, promisiune din campania preşedintelui socialist, a fost votată de parlament pe 23 aprilie şi promulgată pe 18 mai de François Hollande.

Prima căsătorie între homosexuali este „un moment important în societatea noastră”, a spus Manuel Valls, ministrul de interne, adăugând: „Puţină bucurie, puţină sărbătoare, puţină fericire! Ne fac bine”.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Ce a putut să pățească o familie de români aflați în vacanță în Grecia. Au promis că nu se mai întorc vreodată aici: ”Dezamăgitor și regretabil”
Capital.ro
Se confiscă pe loc. Ilegal să transporți cu mașina în România. Legea nu se discută
Playtech.ro
Cine transmite la TV finala lui David Popovici de la Jocurile Olimpice de la Paris. Proba de înot poate fi văzută pe două posturi
DailyBusiness
Impozit MAI MIC pentru o categorie de români. Pentru cine se pregătește oferta din 2025?
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce face ori de câte ori aude numele victimei, dezvăluiri
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și când trebuie să mergem la medic
Capital.ro
România se revoltă. Cu asta se ocupa, de fapt, BĂSESCU...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
CJUE: Justiția din Franța a greșit în cazul mandatului de arestare al lui Paul-Philippe al României
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!