Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4

Prima declaraţie a unui judecător CCR după suspendarea şedinţei privind rezultatul de la referendum

Curtea Constituţională a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului. Judecătorii se vor reuni din nou joi, la ora 09.00. Într-un comunicat de presă, CCR precizează că a solicitat informaţii Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică (INS). Un judecător al Curţii Constituţionale a declarat când se va lua decizia cu privire la rezultatul referendumului.
Romania TV
01 aug. 2012, 19:11
Prima declaraţie a unui judecător CCR după suspendarea şedinţei privind rezultatul de la referendum

Şedinţa CCR privind referendumul din 29 iulie 2012 se va relua joi dimineaţă, la ora 9.00. La sfârşitul şedinţei de miercuri, judecătoarea Aspazia Cojocaru a fost întrebată dacă decizia Curţii va fi luată joi. Răspunsul judecătorului CCR a fost scurt: „DA”.

Pe lângă rezultatele referendumului primite de la BEC, pe masa judecătorilor se află şi trei contestaţii în care se menţionează că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscris pe listele electorale permanente este mai mare decât cel real. Astfel, că judecătorii Curţii Constituţionale au cerut informaţii suplimentare de la MAI şi INS.

Ministerul de Interne a răspuns solicitării Curţii Constituţionale, precizând că numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie, data la care a fost organizat referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este de 18.292.514.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce să nu pui în salata de boeuf niciodată. Ingredientul care schimbă gustul, dar și textura și poate ruina întreaga rețetă
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni pun o frunză de dafin în carcasa telefonului. Trucul care a devenit viral
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Ce i-ar fi șoptit Brigitte lui Emmanuel Macron după gestul neașteptat. Dezvăluirile unui expert în citirea pe buze
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Iunie de coșmar în România. Anunț de ultimă oră de la meteorologi
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cod roșu de inundații prelungit! Lista zonelor afectate
Cancan.ro
DIVORȚ-bombă după 30 de ani de căsnicie! Și-a înșelat soția cu o colegă de platou, iar acum va plăti bani grei!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o personalitate marcantă. A fost o legendă a țării. A lăsat în urmă o mare moștenire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului 2025: Tradiții, superstiții și greșeli de evitat pentru joi, 29 mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA