Prima reacţie a fostului ministru al Justiţiei, Ana Birchall, după excluderea din PSD: Plec din acest partid cu conştiinţa curată

"În ciuda acestei atitudini de neînţeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiţia, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene şi euroatlantice. Plec din acest partid cu conştiinţa curată că am gestionat agendele instituţiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate şi profesionalism", afirmă Birchall, după ce a aflat din presă că a fost dată afară din PSD.
Filip Stan
12 nov. 2019, 18:32
Prima reacţie a fostului ministru al Justiţiei, Ana Birchall, după excluderea din PSD: Plec din acest partid cu conştiinţa curată

„Astă seară, am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viaţă întreagă, fără ca măcar să fi fost invitată la şedinţă să aud „capetele de acuzare” şi să pot răspunde. În ciuda acestei atitudini de neînţeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiţia, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene şi euroatlantice. Plec din acest partid cu conştiinţa curată că am gestionat agendele instituţiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate şi profesionalism. Susţin în continuare că valoarea, profesionalismul şi cinstea trebuie să primeze în orice funcţie din statul român, indiferent de culoarea politică”, susţine Ana Birchall, într-o postare pe Facebook de marţi seară.

Ea spune că s-a pus „mereu în slujba românilor, a României, şi o voi face în continuare, fără nicio abatere de la acest deziderat”.

„În mod special, vreau să amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut în fruntea Ministerului justiţiei, unde, alături de fostele mele colege şi de foştii mei colegi, adevăraţi profesionişti ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu bună credinţă, cu responsabilitate si profesionalism pentru a asigura respectul faţă de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justiţie de români, începând astfel un proces de recâştigare a încrederii în actul de justiţie din România, greu încercată în ultimii 3 ani”, afirmă Birchall.

Ea le mulţumesc reprezentanţilor presei „care au reflectat cu bună credinţă activitatea mea din ultimii ani”.

„Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare şi cu credinţa că în România lucrurile se vor aşeza pe un făgaş normal”, încheie Ana Birchall.

Citeşte şi: CEx PSD. Viorica Dăncilă neagă cearta din partid: Plâng foarte greu. Eu cred că dl Manda a dovedit că este bărbat

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, marţi seară, că fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall şi Cosmin Guşă au fost excluşi din PSD.

Referitor la excluderea Anei Birchall, Dăncilă a afirmat: „Vrem ca deciziile care se iau în CEX, nu de o persoană, două, ci de toţi colegii să fie respectate. În momentul în care s-a spus că nu vrem să mai vorbim despre justiţie, că nu vrem ca PSD să se implice în niciun fel, că nu vrem ca atunci când suntem la guvernare să mai aducem acest subiect în spaţiul public, această decizie ar trebui respectată de toată lumea, inclusiv de primul ministru de atunci, preşedintele partidului. Deci acest lucru a stat la baza deciziei pe care am luat-o astăzi, la noi nu mai este o problemă cu justiţie, cei care vor să vorbească despre corupţi şi despre justiţie trebuie să se uite în grădina proprie”.

Ea a spus că Anei Birchall i s-a reproşat faptul că a ieşit cu declaraţii pe justiţie, fără să aibă din partea CEX acest drept.

„Faptul că noi am înţeles votul din 22 mai… votul de la europarlamentare, din 26 mai şi de atunci nu am mai vorbit despre justiţie, pentru că nu era subiectul nostru, era subiectul probabil celor care au probleme cu justiţie, dintre candidaţi. Dar doamna Birchall nu a înţeles acest lucru şi a creat o problemă PSD”, a mai afirmat Dăncilă.

Dăncilă a spus că s-a abţinut de la vot în ambele cazuri.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“