Prima recesiune economică mondială va avea loc în acest an. Zeci de ţări vor intra în insolvenţă

Prima recensiune economică globală după cea din 2009 se va înregistra în acest an. Este avertismentul lansat de autorii unei analize realizate de specialiştii companiei Coface. Aceştia susţin că 68 de ţări vor intra în recesiune, iar numărul insolvenţelor la nivel mondial va creşte cu 25 la sută.
Romania TV
09 apr. 2020, 08:32
Prima recesiune economică mondială va avea loc în acest an. Zeci de ţări vor intra în insolvenţă

De asemenea, comerţul mondial se va diminua cu 4,3 la sută, prin comparaţie cu scăderea de 0,4 la sută cu un an în urmă.

„Riscul de credit al companiilor va fi foarte ridicat chiar şi într-un scenariu optimist, în care activitatea economică reporneşte treptat în al treilea trimestru al anului şi nu va exista un al doilea val de epidemie de coronavirus în a doua jumătate a anului 2020. Această tendinţă de creştere accelerată a insolvenţelor ar urma să afecteze Statele Unite (+39%) şi toate principalele economii din Europa de Vest (+18%): Germania (+11%), Franţa (+15%), Regatul Unit (+33%), Italia (+18%) şi Spania (+22%). Şocul ar putea fi şi mai violent în economiile emergente: pe lângă gestionarea pandemiei, care va deveni tot mai dificilă, aceste economii se confruntă şi cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu ieşirile de capital care au crescut de patru ori faţă de nivelul din 2008”, se arată în estimările Coface, citate de Agerpres.

ŞOMAJ TEHNIC pentru bugetari. Ministrul Muncii: Din moment ce se reduce programul de lucru este normal să se reducă şi veniturile

În cazul companiilor, măsurile de izolare luate de către Guvernele din peste 40 de ţări pentru a limita răspândirea virusului COVID-19 au avut consecinţe imediate deoarece au afectat peste jumătate din populaţia lumii.

„Aceste măsuri au dus la un şoc de aprovizionare cum nu s-a mai observat în timpul crizelor majore anterioare. Şocul iniţial nu s-a datorat unei crize financiare, ci este legat de economia reală: oamenii nu pot munci, iar companiile se confruntă cu perturbări ale aprovizionării intermediare de bunuri. Turismul, hotelurile, restaurantele, afacerile pentru petrecerea timpul liber şi transportul sunt sectoare afectate grav, precum şi aproape toate segmentele de distribuţie specializate şi majoritatea sectoarelor de producţie (cu excepţia industriei agroalimentare). Alte sectoare de servicii au fost mult mai puţin afectate precum telecomunicaţii, apă şi canalizare. Acest şoc de ofertă este însoţit de un şoc la fel de brutal la nivelul cererii. Mulţi consumatori îşi anulează sau amână cheltuielile pentru bunuri şi servicii. În plus, încrederea gospodăriilor este slăbită de impactul izolării”, reiese din analiza Coface.

ŞOMAJ TEHNIC şi tăieri de salarii în rândul bugetarilor. Primele măsuri anunţate în mai multe judeţe

Estimările mai arată că bunurile de consum durabile, precum vehiculele, vor fi probabil cele mai afectate de acest şoc, în vreme ce alte cheltuieli, cum ar fi textile şi îmbrăcăminte, precum şi electronice, sunt, de asemenea, probabil reduse la aproape zero.

La polul opus, consumul de produse agroalimentare şi farmaceutice ar putea beneficia de această situaţie excepţională.

„Cea mai evidentă consecinţă a pandemiei pe termen scurt este exacerbarea tensiunilor geopolitice existente. Nu poate fi exclus riscul unor noi valuri de măsuri protecţioniste, care vizează în special sectoarele cheie ale noii ordini de sănătate şi economie (de exemplu, limitarea exporturilor de produse agroalimentare şi / sau farmaceutice, considerate vitale). Continuarea „războiului comercial” dintre SUA şi China, care vizează sectoarele strategice, în special electronice, rămâne şi ea o posibilitate. Acest lucru ar putea fi întărit de campania prezidenţială din Statele Unite şi/sau în cazul creşterii protestelor sociale într-una dintre aceste două ţări”, relevă analiza de specialitate.

Ludovic Orban anunţă cum se va face salarizarea bugetarilor pe criză: 15 zile normal, 15 zile şomaj tehnic

Coface are 70 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor de credit, a gestionării riscurilor şi a economiei globale, sprijinind 50.000 de clienţi să construiască afaceri de succes, în creştere şi dinamice.

În 2019, Coface a avut aproximativ 4.250 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro. 

Nouă noi decese de coronavirus anunţate joi în România. Bilanţul morţilor a ajuns la 229

DailyBusiness
Locuri de muncă pentru români în ţările UE. Ce posturi sunt disponibile şi ce salarii se oferă
Spynews
David Popovici a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de la Singapore. Cum a arătat clasamentul
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Firma ministrului apărării, Liviu Moșteanu, a solicitat finanțare de la stat. Ce valoare a avut și motivul pentru care cererea a fost respinsă de instanță
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile, obligate prin lege să returneze clienților. Recuperarea se face și retroactiv: Să acționeze rapid
Playtech.ro
Supercelule cu grindină și posibile tornade iau locul domului de căldură. Cât durează valul de frig
Adevarul
Producătorii occidentali de armament se stabilesc în Ucraina. Kievul primește putere de foc, NATO învață de pe urma războiului
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Ministrul surprins în ipostaze rușinoase. Scandal în politica românească
Prosport.ro
Ce și-a făcut Simona Halep pentru a fi o femeie mai atrăgătoare
kanald.ro
ULTIMA ORĂ! David Popovici a luat aurul la proba de 200 m liber, la Campionatele Mondiale de la Singapore
Cancan.ro
Cheloo a comis-o! A intrat cu mașina în curtea Catedralei Mântuirii Neamului din București, fiind sub influența stupefiantelor, și...
Capital.ro
Un mare actor ne-a părăsit chiar azi. A lăsat o amprentă profundă asupra culturii. Fie-i memoria binecuvântată
StirileBZI
Efectul deciziilor lui Bolojan! Medicii amenință cu plecarea după măsurile anunțate de Guvern
stirilekanald.ro
De ce s-a sinucis de fapt medicul militar Sînziana Lovin! Detalii șocante au ieșit la iveală
Bolojan spune că nu mai există niciun leu în 2025 din bugetul pentru Anghel Saligny: „Cele 10 miliarde de lei sunt epuizate”