Prima transmitere a noului coronavirus de om la om. O infirmieră a fost infectată

Doi membri ai personalului medical saudit au fost infectaţi cu noul coronavirus înrudit cu SRAS, contractat de la pacienţi, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Alina Costache
16 mai 2013, 07:27
Prima transmitere a noului coronavirus de om la om. O infirmieră a fost infectată

„Este prima dată când o infecţie cu noul coronavirus este diagnosticată la personalul medical după contactul cu pacienţii”, a dezvăluit OMS într-un comunicat, potrivit Mediafax.

De asemenea, OMS a cerut francezilor să nu supraaglomereze spitalele, în pofida prezenţei în ţară a două cazuri de persoane infectate cu coronavirus asemănător SRAS (sindromul respirator acut sever), a anunţat luni purtătorul de cuvânt al organizaţiei.

Înainte de a se prezenta la un spital, „francezii (…) trebuie să se întrebe dacă au fost expuşi la alte persoane care s-au deplasat în regiunile afectate”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMS, Gregory Hartl.

„Nu dorim ca sistemul de sănătate să fie supraîncărcat”, a adăugat el, subliniind că dat fiind numărul cazurilor actuale din Franţa – două – , „posibilitatea ca cineva să se îmbolnăvească este foarte scăzută”.

În total, 34 de cazuri de persoane infectate cu noul virus în lume au fost notificate OMS din septembrie 2012, iar 18 persoane au murit, potrivit ultimului bilanţ. OMS nu dispune încă de suficiente informaţii pentru a formula concluzii privind modul şi sursa transmiterii coronavirus.

OMS: Este posibil ca noul coronavirus să se transmită de la om la om

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Câtă apă se pune la ciorbă, de fapt. Aceasta e cantitatea corectă, dacă vrei să-ți iasă cel mai bun gust
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ora de vară, în 2025. Regula pe care vrea s-o impună Uniunea Europeană  
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Diana Chelaru a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 13 ani de la retragerea din gimnastică
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Concurs de sănii cu volan în Maramureș: Zeci de participanți și distracție garantată
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania