Cetățenii din București au ocazia de a casa un automobil vechi și de a primi în locul său un voucher în valoare de 9.000 de lei.
Spre deosebire de Programul Rabla 2019, programul de eco-vouchere nu permite achiziția de automobile diesel și nu este restrâns doar la automobile. Mai precis, aceste eco-vouchere pot fi utilizate pentru achiziția de diferite electronice și electrocasnice, precum și pentru mijloace de locomoție ecologice, diferite de un autoturism. Practic, cetățenii pot casa un automobil vechi și să cumpere în locul său o trotinetă electrică sau un scuter, nu doar un autoturism. Sigur, există și posibilitatea achiziției de electronice și electrocasnice.
O altă reglementare foarte importantă este obligativitatea achiziției unui singur vehicul ecologic în schimbul voucherului. Asta înseamnă că nu veți putea achiziționa două scutere electrice, de exemplu, sau două trotinete electrice. Vestea bună este că sunteți limitați la un singur produs din fiecare categorie, deci aveți posibilitatea de a achiziționa o bicicletă electrică și o trotinetă electrică, de exemplu, precum și alte produse electronice și electrocasnice până la pragul de 9.000 de lei.
Suma de 9.000 de lei nu este acordată în ‘limita stocurilor disponibile”, ci a fost deja făcută o listă de persoane care au primit o aprobare pentru acest proiect. Mai precis, 6.000 de participanți au fost înscriși în proiect în prima etapă a primei faze. Următoarea etapă a implicat verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, probă la care au picat 1.000 de cetățeni. Odată sortate cele cinci mii de dosare, 4.193 au fost admise, iar alte 49 au fost respinse din diferite motive, neprecizate de Primăria Municipiului București.
Numele celor admiși vor fi anunțate pe site-ul Primăriei Municipiului București în data de 2 mai 2019. Adresa la care găsiți numele celor care vor primi eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei este aici.
Abia începând cu data de 3 mai 2019 se va deschide lista societăților comerciale interesate să participe la acest proiect. Practic, cei care au primit aprobarea vor trebui să aștepte următoarea fază a proiectului ca să afle la ce comercianți vor putea folosi respectivele vouchere.