În urmă cu cinci luni, România TV prezenta cazul primarului din Olteniţa, care scosese la licitaţie o stradă, adjudecată de firma administrată de soţia sa. Paula Milescu a câştigat licitaţia organizată de Primăria condusă chiar de soţul ei, ţărănistul Costinel Milescu.
Strada a fost blocată imediat după cumpărarea ei de către firma primarului. Depozitul care a răsărit aici aparţine soţilor Milescu.
Situaţia a fost reclamatp de un fost consilier local, iar inspectorii ANI au stabilit că este vorba despre un conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.