”Accesul la plajă şi la înot este interzis oricui nu deţine un costum de baie care să respecte obiceiurile bune şi concepţiile laice”, este principiu menţionat de primarul David Lisnard.
”Costumele de baie care denotă în mod evident apartenenţa la o religie, în timp ce Franţa şi lăcaşe de cult sunt ţinta atacurilor teroriste, pot perturba ordinea publică, lucru care trebuie prevenit”, s-a mai arătat în mesajul transmis de primăria localităţii.
Decretul a fost semnat de David Lisnard, membru al partidului de centru-dreapta Les Republicains, pe 28 iulie.
Ca o clarificare, Thierry Migoule, reprezentant al municipalităţii, a spus că nu este vorba despre interzicerea costumelor de baie ce poartă însemne religioase, ci a ”hainelor ostentative care fac referire la loialitatea faţă de o mişcare teroristă care se află în război cu noi”.
Portul islamic tradiţional este o problemă în Franţa, unde burka (costum al cărui văl, hijab, acoperă în întregime faţa femeilor) a fost interzisă în public, însă nu există o interdicţie pentru purtarea de simboluri religioase şi haine.
Pe 14 iulie, 85 de persoane au fost ucise, după ce un atacator tunisian a condus un camion în mulţimea adunată pe promenada din Nisa, iar pe 26 iulie, un preot a fost omorât de doi bărbaţi afiliaţi grupării teroriste Isis într-o biserică din nord-vestul Franţei.