Primarul oraşului Nehoiu rămâne în arest

Contestaţia primarului oraşului buzoian Nehoiu, Florentin Lungu, privind măsura arestării preventive a fost respinsă vineri de magistraţii Tribunalului Prahova.
Romania TV
12 dec. 2014, 13:25
Primarul oraşului Nehoiu rămâne în arest

Primarul oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, a fost arestat preventiv marţi, 9 decembrie pentru 30 de zile în baza unei decizii a Judecătoriei Ploieşti, informează Agerpres.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de primarul oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeţei fondului forestier fără drept, instigare la infracţiunile de fals intelectual, distrugere de înscrisuri, tăiere şi sustragere ilegală de arbori.

El este acuzat că ar fi retrocedat ilegal suprafaţa de pădure de 3 hectare, în zona Lunca Mare, oraş Nehoiu, defrişată ilegal şi urmată de alunecări de teren, care au pus în pericol cimitirul de la baza versantului.

‘Inculpatul, în calitate de primar al oraşului Nehoiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material (respectiv intrarea în proprietatea sa a unui teren în suprafaţă de 3 ha). Totodată, în aceeaşi calitate, inculpatul a îndeplinit un act în mod defectuos prin care s-a cauzat o pagubă (în calitate de preşedinte al comisiei de fond funciar a semnat două procese-verbale de punere în posesie a unei persoane cu o suprafaţă de teren, deşi avea cunoştinţă de faptul că acestea conţineau date nereale). De asemenea, inculpatul a instigat angajaţi ai Primăriei Oraşului Nehoiu şi ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugă şi ulterior să rescrie registre de evidenţă a proceselor verbale de punere în posesie, să întocmească în mod defectuos un plan parcelar, să taie fără drept şi să sustragă material lemnos aflat pe terenul de 3 ha, tăiere ce a fost efectuată pentru crearea unui drum de acces către mai multe construcţii ce îi aparţineau’, se precizează în probatoriu administrat în cauză.

Conform sursei citate, urmărirea penală a fost efectuată de către procurori cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova şi cu suportul tehnic şi operativ al Serviciului Român de Informaţii.

Primarul Florentin Lungu mai este judecat şi într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele. În februarie 2014, la sesizarea Agenţiei Naţionale de Intergritate (ANI), Florentin Lungu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti fiind acuzat de conflict de interese, pentru că, în calitate de primar, a dispus plata sumei de aproximativ 270.000 de lei către o firmă pe care o administra.

DailyBusiness
Decizia momentului! Românii află dacă se vor vaccina obligatoriu începând cu anul acesta
Spynews
Elena Udrea rămâne în spatele gratiilor! Decizie de ultimă oră a Instanței Supreme
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Cea mai mare țeapă pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Unii au rămas deja fără bani
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe benzină, taxați în plus în România. Se aplică de azi, 1 octombrie
Playtech.ro
Delia a AJUNS de nerecunoscut! Doamneee ce și-a făcut la față!!! Arată ca Loredana Groza
DailyBusiness
Vestea cea mare! O nouă majorare a pensiilor, după actuala recalculare
Adevarul
Operaţiunea „Săgeţile Nordului”. Divizia armatei israeliene care a rupt spatele Hamas este vârful de lance al invaziei din Liban
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Cât a mers darul la nunta lui Marian Mexicanu cu Ana Maria. Sute de invitați s-au distrat la petrecere
Spynews
22 de elevi și trei profesori morți! Autocarul cu care au plecat în excursie a luat foc / FOTO
Evz.ro
A început marele război. primele rachete au fost lansate
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai suportă situația. Imagini dezolante
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Elena Udrea. Instanța Supremă a anunțat fix acum
StirileBZI
Aceste anvelope devin interzise de la 1 octombrie! Toți șoferii vor fi sancționați
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
substantial.ro
Elena Lasconi propune declararea lui Viktor Orban persona non grata în România
MediaFlux
Se dau VOUCHERE de 660 de LEI! Românii care vor BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se încasează șpaga la DSVSA Ilfov