Primarul Ploieştilor, audiat la DNA în legătură cu premiile pentru Petrolul oferite de consiliul local

Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, este audiat la DNA, luni dimineaţă, în dosarul aflat în faza premergătoare urmăririi penale în care procurorii verifică modul în care autorităţile locale au aprobat acordarea a trei milioane euro de la buget ca premii pentru echipa Petrolul Ploieşti.
Romania TV
27 ian. 2014, 08:58
Primarul Ploieştilor, audiat la DNA în legătură cu premiile pentru Petrolul oferite de consiliul local

Potrivit unor surse din administraţia locală, primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a fost citat la sfârşitul săptămânii trecute, iar luni dimineaţă s-a prezentat la sediul DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru a da declaraţii în dosarul privind modul în care, începând cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului au fost alocaţi trei milioane de euro ca premii pentru performanţele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.

Săptămâna trecută, Bădescu declara că se aşteaptă să fie chemat la DNA pentru a da declaraţii în acest dosar.

Tot săptămâna trecută, 26 dintre cei 27 de consilieri locali ai municipiului Ploieşti au fost şi ei citaţi la DNA, tot pentru audieri în dosarul privind alocarea de bani pentru premierea echipei Petrolul Ploieşti. Al 27-lea membru al Consiliului Local Ploieşti nu a fost citat, întrucât el a preluat mandatul de consilier după aprobarea hotărârilor care fac obiectul cercetării procurorilor, consilierul care era în funcţie la data adoptării respectivelor hotărâri fiind acum senator.

Surse din cadrul Consiliului Local Ploieşti au că DNA face verificări privind modul în care au fost adoptate Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 466, din decembrie 2012, „privind cooperarea municipiului Ploieşti cu Asociaţia comunitară Lupii Galbeni 2012 în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti” şi HCL 219 din iunie 2013, prin care se aprobă regulamentul de punere în aplicare a contractului de cooperare dintre autorităţile locale şi asociaţia „Lupii galbeni”.

Procurorii fac aceste verificări după ce fosta directoare economică din cadrul Primăriei Ploieşti Nicoleta Crăciunoiu ar fi sesizat DNA cu privire la faptul că cele două hotărâri ale Consiliului Local nu au viza directorului economic din aparatul executiv al Primăriei. Totodată, reprezentanţi ai Consiliului Local Ploieşti susţin că nu este nevoie de acea viză întrucât compartimentul economic al aparatului executiv din Primăriei trebuie să acorde viză numai hotărârilor privind bugetul local, iar cele două HCL nu sunt hotărâri referitoare la buget.

Totodată, unii dintre consilieri o acuză pe fosta directoare Nicoleta Crăciunoiu că a omis să declare la DNA că sumele alocate de la bugetul local pentru premierea echipei Petrolul se regăsesc în două hotărâri ale Consiliului Local Ploieşti privind bugetul municipiului, hotărâri care prevăd alocarea de bani echipei Petrolul şi care sunt vizate chiar de către cea care fi reclamantă în dosarul de la DNA. Astfel, este vorba despre HCL 142 din 8 aprilie 2013, hotărâre prin care se aprobă bugetul local al municipiului Ploieşti pe anul 2013 şi în care la capitolul „Cultură, recreere şi religie” se alocau 8 milioane de lei de la bugetul local pentru „cheltuieli cu asociatul FC Petrolul” şi în HCL 186 din 30 mai 2013, privind rectificarea bugetului municipiului Ploieşti, hotărâre în care, la acelaşi capitol, se menţine alocarea sumei de 8 milioane de lei pentru „Asociaţia Lupii Galbeni 2012 – susţinerea şi promovarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti”. Ambele hotărâri sunt semnate de directoarea economică Nicoleta Crăciunoiu, aflată în funcţie în acel moment.

Săptămâna trecută, marţi, procurorii DNA Ploieşti au ridicat mai multe documente de la sediul Primăriei Ploieşti, într-un dosar în care procurorii fac verificări privind plăţile făcute din bugetul local către asociaţia „Lupii Galbeni”, respectiv premiile acordate echipei Petrolul Ploieşti. Printre documentele ridicate se numără şi cele prin care a fost desfăcut contractul de muncă al directoarei economice Nicoleta Crăciunoiu, ca urmare a unei decizii a comisiei de disciplină din Primăria Ploieşti.

În 20 decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat hotărârea nr. 466, privind „cooperarea municipiului Ploieşti cu Asociaţia comunitară Lupii Galbeni 2012, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local, având ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti”. Prin această hotărâre, autorităţile locale au încheiat un contract între municipiul Ploieşti şi Asociaţia „Lupii Galbeni”, prin care autorităţile locale îşi asumă obligaţia de a asigura sume în cuantum de milioane de euro, în funcţie de rezultatele echipei de fotbal, banii urmând a fi asiguraţi de la bugetul local şi achitaţi jucătorilor echipei şi staff-ului (antrenor, masor, medic, asistent, kinetoterapeut, preparator fizic, manager sportiv) cu titlu de salarii, rate contractuale, premii sau sponsorizări.

Conform contractului care face parte din hotărârea adoptată de Consiliul Local Ploieşti şi care este valabil pe o perioadă de cinci ani competiţionali începând cu sezonul competiţional 2012 – 2013, echipa de fotbal ploieşteană primeşte un milion de euro de la bugetul local în cazul în care se clasează pe unul din locurile 10 – 6 în Campionatul Naţional de Fotbal – Liga I, iar suma creşte la două milioane de euro în cazul în care echipa se clasează pe unul din locurile 1 – 5 în Liga I. Acelaşi contract prevede, de asemenea, acordarea sumei de un milion de euro de la bugetul local în cazul câştigării Cupei României de către echipa ploieşteană, trofeu pe care echipa l-a câştigat.

Prin acelaşi contract, echipa de fotbal se obligă să utilizeze sumele alocate de la bugetul local exclusiv pentru plata salariilor, ratelor contractuale, premiilor sau sponsorizărilor cuvenite jucătorilor şi staff-ului.

Din cele trei milioane de euro, Asociaţia „Lupii Galbeni” a primit, în tranşe, aproximativ 1,7 milioane de euro.

Potrivit primarului Iulian Bădescu, hotărârea Consiliului Local Ploieşti prin care se alocă aceste sume Asociaţiei „Lupii Galbeni” nu a fost atacată de către prefect, având viza de legalitate, însă Nicoleta Crăciunoiu a refuzat să semneze documentele, deşi acest lucru era în fişa postului său. Crăciunoiu a fost suspendată din funcţie şi în mandatul fostului primar, pentru aceleaşi motive.

În prezent, Nicoleta Crăciunoiu este în concediu medical, ea neluând la cunoştinţă despre decizia privind desfacerea contractului său de muncă, potrivit unor surse din Primăria Ploieşti.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Dani Oțil face bani la foc automat! Ce avere a ajuns să aibă prezentatorul TV
Fanatik.ro
Noile taxe de la 1 iulie 2025: TVA de 21% și impozitarea veniturilor românilor cu 16%! Cum arată pachetul complet de măsuri fiscale pregătit între Cotroceni și partide
Capital.ro
Revenire la plăți cash în România. Toată lumea va achita cu bani numerar: Nici în Evul Mediu nu era așa
Playtech.ro
Copacul care alungă țânțarii din curte. Mulți români nu știu cât e de eficient
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Efectele reale ale postului cu apă asupra organismului uman. Experimentul făcut de cercetători
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Locul în care mulți români riscă. Poți fi răpit de pe stradă
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni! Trafic aerian dat peste cap de vremea severă din București
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut un geniu! A murit omul care a adus viitorul în casele noastre: Îi dorim o nouă călătorie plină de sens
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Taxa de 3 lei de fiecare dată când plătești în orice magazin! Decizia privind plățile a fost luată
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lebedele albe au fugit departe, departe, departe… Rusia încearcă să-și ascundă bombardierele strategice