Primarul Timişoarei a câştigat procesul prin care a fost declarat incompatibil de către ANI

Instanţa supremă a admis, luni, recursul formulat de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, faţă de raportul ANI prin care a fost declarat incompatibil în perioada în care era rector al Universităţii Politehnica din Timişoara şi senator, informează Mediafax.
Filip Stan
25 nov. 2013, 11:47
Primarul Timişoarei a câştigat procesul prin care a fost declarat incompatibil de către ANI

Prin această decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) din 2011 prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

„Decizia ICCJ reprezintă o reintrare în legalitate care trebuie salutată. Incompatibilitatea constatată de ANI și menținută de prima instanță se baza pe o interpretare greșită a legii. Apărarea s-a bazat în principal pe argumentul că, potrivit unor prevederi tranzitorii care au fost ignorate de prima instanță, incompatibilitățile stabilite de noua lege a educației urmau să se aplice numai mandatelor de rector viitoare, dobândite în baza noii legi, și nu mandatelor în curs, situație în care se afla și domnul Robu”, spune Tudor Chiuariu, senior partener la societatea de avocatură care l-a reprezentat în instanţă pe Robu.

În august 2009, ANI stabilise că Nicolae Robu nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât „calitatea de parlamentar nu este incompatibilă cu funcțiile din cadrul instituțiilor de învățământ superior”, implicit cea de rector.

În iunie 2011 însă, ANI a concluzionat, printr-un nou raport de evaluare, că Nicolae Robu se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 10.02.2011, deoarece „deține atât demnitatea de senator, cât și funcția de conducere de rector, funcția politică de conducere de Președinte PNL Timiș și de membru în Biroul Politic Central al Partidului Național Liberal”, agenţia apreciind că nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 215 alin. 3 și 4 din Legea nr. 1/2011 și art. 81 alin. 1 din Legea nr. 161/2003.

Robu a contestat raportul la Curtea de Apel Timişoara, cerând anularea acestuia, însă acţiunea a fost respinsă, în 27 februarie 2012.

Hotărârea Curţii de Apel Timişoara a fost atacată cu recurs la ICCJ.

 

VEZI SI:

Consiliul Local Timişoara respinge oferta de a folosi temporar clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

 

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă