PRIME DE PAŞTE: Ce angajaţi primesc între 1000 şi 3500 de lei brut

Angajaţii multor companii din România vor beneficia de prime de Paşte, care pot ajunge la 3.500 de lei de salariat, chiar dacă unele sunt pe pierdere, în timp ce firme care au înregistrat profit în ultimul an fiscal au ales să nu acorde angajaţilor aceste bonusuri, potrivit datelor centralizate de News.ro.
Alina Costache
02 apr. 2018, 06:36
PRIME DE PAŞTE: Ce angajaţi primesc între 1000 şi 3500 de lei brut

Angajaţii companiei care administrează cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), ar urma să primească fiecare o primă de Paşte de circa 3.500 de lei brut, potrivit unor surse avizate, consultate de News.ro. Potrivit informaţiilor oficiale trimise de companie, toţi angajaţii vor primi o primă egală. ”Salariaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti primesc o primă de Paşte, acordată conform Contractului Colectiv de Muncă, sub forma unei sume fixe egale pentru toţi angajaţii”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro.

La Complexul Energetic Oltenia (CEO), companie aflată de mai mulţi ani pe pierderi şi cu mari dificultăţi financiare, se vor acorda bonusurile şi beneficiile prevăzute pentru salariaţi conform contractului colectiv de muncă (CCM) şi contractului individual de muncă (CIM), potrivit Ministerului Energiei. Recent, conducerea companiei a acceptat majorarea primelor de Paşte la 1.000 de lei pentru fiecare salariat, de la 700 lei în anii precedenţi, au precizat, pentru News.ro, surse aproapiate companiei.CEO a avut în 2015 pierderi de 960,85 milioane lei (213,5 milioane euro) şi înregistra, la finalul acelui an, datorii totale de 2,7 miliarde lei (610 milioane euro), potrivit raportului trimis la Ministerul Finanţelor.
 
Salariaţii Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră controlat de stat, primesc o primă în valoare de 1.000 de lei brut, potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, arată datele transmise de Ministerul Energiei, în urma unei solicitări News.ro.
 
„În cadrul societăţii Oil Terminal bonusurile acordate salariaţilor cu ocazia sărbătorilor sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă aplicabil, Cap.VI Măsuri de protecţie socială a salariaţilor şi acordarea de facilităţi, art.113. Menţionăm că CCM aplicabil în prezent a fost înregistrat în Registrul unic de evidenţă al Inspectoratului  Teritorial de Muncă  Constanţa sub nr. 2029 din 28 decembrie 2015, fiind valabil între 1 ianuarie 2016 şi 1 ianuarie 2018. În CCM aplicabil nu există condiţionări  de profit în ceea ce priveşte acordarea de bonusuri”, arată datele Ministerului Energiei. De asemenea, la Uzina Termoelectrică Midia se va acorda un adaos în sumă fixă de 800 lei net/salariat, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. Aceste adaosuri sunt însă condiţionate de profit. În ceea ce priveşte Complexul Energetic Hunedoara (CEH), un alt producător de energie cu grave probleme financiare, cu ocazia sărbătorilor de Paşte salariaţii vor beneficia de tichete cadou în valoare de 200 lei/salariat.
 
Cu toate acestea, în cazul Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, primele se vor ridica la circa 200 de lei, impozabili, după cum au declarat, pentru News.ro, reprezentanţii societăţii. Primele sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, dar se dau în funcţie de decizia conducerii. Angajaţii Hidroelectrica, care este alături de Romgaz cea mai profitabilă companie energetică de stat, prima de Paşte va fi de 520 lei net/salariat, conform contractului colectiv de muncă. Compania va acorda în total celor 3.300 de salariaţi prime de Paşte de 2,5 milioane lei.
 
De asemenea, transportatorul naţional de ţiţei Conpet le va acorda angajaţilor săi tichete cadou în limita a 150 lei pe salariat. În cazul Electrocentrale Grup, Federaţia Sindicatelor Libere Energetică a solicitat acordarea unui bonus cu ocazia sărbătorilor de Paşte în anul 2017, iar în urma analizei economico-financiare efectuate, compania intenţionează acordarea unui bonus brut de 500 lei pe salariat, respectiv aproximativ 350 lei net pe salariat.  „Această sumă a fost prevăzută în proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe 2017 avizat de către consiliul de administraţie al Electrocentrale Grup şi înaintat spre aprobare prin ordin comun al Ministerului Energiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale”, spun oficialii Ministerului Energiei.     
Electrocentrale Bucureşti se află, în prezent, în insolvenţă, iar până în prezent societatea a fost în imposibilitatea să negocieze şi să aprobe acordarea unui adaos. Iar la Electrocentrale Constanţa, contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea ca salariaţii să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos fix, în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii, în limita bugetului aprobat, cuantumul adaosului şi condiţiile concrete de acordare urmând să fie negociate în cadrul unei comisii mixte între administraţie şi sindicate. În prezent, nu există un cuantum determinat al adaosului în discuţie şi nici nu se poartă negocieri în acest sens.  La Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului nu este încă aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel încât nu este stabilit cuantumul tichetelor cadou care se vor acorda salariaţilor.
 
Salariaţii Nuclearelectrica, societatea care asigură 20% din producţia de energie a ţării, prin centrala nucleară din Cernavodă, nu vor beneficia de prime cu ocazia Paştelui. Cu toate acestea, există în contractul colectiv de muncă al SNN o prevedere privind posibilitatea acordării unor bonusuri cu ocazia sărbătorilor (Crăciun, Paşte), dar acestea nu vor fi acordate efectiv, spun oficialii Ministerului Energiei. Nici Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie nu are aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2017, astfel că nu se ştie dacă vor fi acordate bonusuri/alte beneficii cu ocazia sărbătorii Paştelui. 
Alte două mari companii energetice, monopoluri pe sectorul lor de activitate, sunt Transelectrica şi Transgaz, care se află însă în subordinea Ministerului Economiei. Angajaţii Transelectrica nu vor beneficia de prime de Paşte, însă salariaţii Transgaz vor primi fiecare câte o primă de 300 lei impozabili. Regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, Romatsa, va acorda angajaţilor, potrivit prevederilor din CCM, prime de Paşte în valoare de  800 lei brut, suma netă primită urmând să fie de circa 550 lei net, potrivit unor surse din interiorul companiei.
 
La nivelul companiei de transport de pasageri pe calea ferată CFR Călători, potrivit acordului încheiat luna trecută, angajaţii nu beneficiază de prime de Paşte. ”Acordul încheiat la data de 23 martie 2017, între administraţie şi federaţiile sindicale feroviare reprezentative, este în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011 şi nu are prevăzute prime cu ocazia Paştelui pentru angajaţii CFR Călători”, se arată în răspunsul trimis de companie, la solicitarea News.ro. CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creştere cu 7% faţă de 2015, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate, potrivit rezultatelor preliminate trimise recent la solicitarea News.ro.
 
În schimb, angajaţii companiei care administrează reţeaua de cale ferată, CFR SA, beneficiază de prime. ”Conform Legii nr. 227/08.09.2015 privind Codul Fiscal, CFR SA poate acorda salariaţilor săi cadouri în bani sau natură, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2017, cu o valoare maximă de 150 de lei/ salariat”, se arată în datele trimise la solicitarea News.ro. Angajaţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor primi, ca şi anul trecut, bonuri cadou în valoare de 250 de lei, potrivit prevederilor CCM. În cazul Poştei Române, până în acest moment, nu s-au finalizat negocierile cu privire la o eventuală primă de Paşte, potrivit informaţiilor transmise la solicitarea News.ro. 
 

DailyBusiness
Marcel Ciolacu anunță! Se schimbă cărțile de identitate în România!
Spynews
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Bzi.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
Capital.ro
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Playtech.ro
Silviu Prigoană și-a făcut singur parastasul de 40 de zile acum 16 ani: ce spun preoții despre acest obicei neobișnuit
DailyBusiness
Ciolacu anunță CREȘTEREA salariului minim european în România
Adevarul
Bani însângerați: Cum stimulează plățile militare economia în zonele sărace ale Rusiei. „A merge pe front și a fi ucis un an mai târziu este mai rentabil”
wowbiz.ro
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum: "Mi-ar plăcea ca Honorius să iasă public și să spună, chiar sunt pusă într-o sit
Spynews
Silviu Prigoană a fost deja îngropat pe ascuns! Cine a participat la înmormântarea care a avut loc în mare secret: „Ceremonia s-a desfășurat...”
Spynews
EXCLUSIV. Reacția rudelor lui Silviu Prigoană, după ce au aflat din presă că acesta a fost înmormântat pe ascuns, doar în prezența celor 4 copii!
Evz.ro
Tradiții de lăsata secului. Ce trebuie să facă fetele nemăritate
Ego.ro
Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”
Prosport.ro
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
kanald.ro
Cine sunt pensionarii care iau 1.800 lei în plus la pensie în decembrie. Ministrul Muncii a făcut anunțul
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Mașinile interzise de la circulație. Decizie în România de vineri, 15 noiembrie, ora 10:00
StirileBZI
Ce se întâmplă dacă nu plătești la timp întreținerea: Greșeala care te trimite în instanță!
Prosport.ro
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
stirilekanald.ro
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
substantial.ro
Replici memorabile din dezbaterile electorale televizate din România
MediaFlux
TRUMP schimbă TOTUL legat de RĂZBOI! PUTIN a făcut ANUNȚUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai veche roată? Descoperirea fusurilor de tors din Israel rescrie istoria tehnologiei