Primele buletine electronice au fost emise la Cluj. În aproximativ două luni, noile cărți de identitate vor fi disponibile și la București, apoi în toată țara

Primele cărți de identitate electronice au fost emise la Cluj, un proiect pilot care se va extinde în toată țara în lunile următoare. Echipate cu cip, noile buletine au dimensiunea unui card bancar și sunt prevăzute cu tehnologii avansate de securitate. Copiii sub 14 ani vor putea beneficia de aceste cărți de identitate electronice, la cererea părinților.
Mircea Filipescu
21 mart. 2025, 08:57
Primele buletine electronice au fost emise la Cluj. În aproximativ două luni, noile cărți de identitate vor fi disponibile și la București, apoi în toată țara

Clujul este primul județ din România unde noile cărți de identitate electronice sunt de acum accesibile cetățenilor. Pentru a obține noul buletin, locuitorii nu sunt nevoiți să se prezinte personal la Serviciul pentru Evidența Populației cu dosare pline de documente, deoarece întregul proces a fost digitalizat.

Cătălin Giurescu, directorul general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne, a explicat că procesul de obținere a noilor cărți de identitate s-a simplificat semnificativ.

Citește și: Trump ar putea spune STOP ridicării vizelor pentru români! Includerea României în Visa Waiver, revizuită. Reacţii de la MAE, Ilie Bolojan şi de la Departamentul de stat al SUA

Acum, certificatele de stare civilă sunt scanate, cererea este generată automat pe baza datelor deja existente în sistem, iar informațiile despre domiciliu sunt preluate direct printr-o interconectare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Românii vor putea alege între două tipuri de cărți de identitate: cu cip și fără cip. Cea cu cip va conține mai multe informații, inclusiv semnătura electronică, și va fi oferită gratuit. În schimb, pentru cartea de identitate fără cip, va exista o taxă de 39 de lei, iar aceasta nu va permite titularului să călătorească în afacerea țării.

Printre avantajele principale ale noii cărți de identitate se numără dimensiunea standardizată, similară cu cea a cardurilor bancare, și conformitatea cu normele europene.

Mai mult, cartea electronică va include elemente de securitate avansate, ce asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate. Aceasta va putea fi utilizată și ca document de călătorie, va oferi acces la servicii electronice și va permite semnătura electronică.

Un alt aspect important menționat de MAI este faptul că, în perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărții Electronice de Identitate va fi acoperită din fonduri externe nerambursabile, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Elemente distincte de identificare

În ceea ce privește datele conținute de noul document, acestea vor include informații precum nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, CNP, semnătura olografă și imaginea facială. În formatul electronic, vor fi adăugate și informații suplimentare, precum prenumele părinților, domiciliul, impresiunile papilare a două degete ale titularului, precum și certificatele digitale pentru autentificare sau semnătură electronică.

De asemenea, „anumite linii din designul cărții conțin texte, inclusiv versuri din Mihai Eminescu, dar și pasaje speciale cu greșeli intenționate, menite să crească nivelul de securitate.”, scriu editorii de la Digi24.

Mulți cetățeni consideră noile cărți de identitate ca fiind mult mai practice, apreciind în mod deosebit designul compact și tehnologiile avansate de securitate pe care le conțin. Acestea sunt considerate mai moderne și mai adaptate cerințelor diferitelor instituții europene.

În aproximativ două luni, cărțile de identitate electronice vor fi disponibile și în București, urmând să fie extinse ulterior în întreaga țară. De la 2 iunie, părinții vor putea solicita actul de identitate electronic pentru copiii lor, chiar de la naștere.

Executivul a aprobat, în ședința de joi, 13 martie 2025, trei Hotărâri de Guvern care finalizează procesul legislativ pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate. Astfel, s-a stabilit cadrul tehnic și procedural pentru implementarea noii forme de buletin pe întreg teritoriul României.

Citete și: Important pentru seniori! Cum pot primi, rapid și comod, talonul de pensie

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în cafea ca să iasă foarte cremoasă. Va avea o textură și un gust cu adevărat deosebite
Capital.ro
Teste regulate pentru permisul de conducere. Reguli noi pentru șoferii pensionari. Decizia UE
Playtech.ro
Bani în plus de la stat pentru români. Se plătesc sute de lei lunar, ce documente trebuie depuse pentru a beneficia de VMI
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Haos în inima Europei. Furnicile au oprit curentul și internetul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele boxer a murit. A fost un maestru, multiplu campion şi medaliat la turnee naţionale şi internaţionale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
Tradiții și superstiții de Florii. Este dezlegare la pește
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii