Primele declaraţii ale familiei lui Emi Pian. Ce spune finul interlopului: „Nu e niciun plan de răzbunare, poliţia să îşi facă datoria”

Familia lui Emi Pian a primit ieri, 5 august, trupul însufleţit al interlopului. Sute de persoane au fost prezente în prima zi de priveghi, cele mai multe fără mască de protecţie, s-au înghesuit să îl vadă pe liderul clanului Duduianu. Elicopterele au survolat zona timp de mai multe ore, iar polițiștii au fost prezenți pe tot parcursul zilei, dar și după miezul nopții.
Romania TV
06 aug. 2020, 05:41
Primele declaraţii ale familiei lui Emi Pian. Ce spune finul interlopului:

Finul lui Emi Pian a declarat pentru România TV că nu există un plan de răzbunare pentru cel care l-a omorât pe interlop. Rudele acestuia vor ca poliția să își facă datoria. 

Noi detalii ies la iveală. S-a aflat ce făcea Ciprian Napy, presupusul ucigaş al lui Emi Pian, chiar sub nasul autorităţilor

Poliţia să îşi facă datoria faţă de noi, suntem cuminţi, poliţia e aici. Noi ne-am speriat, nu vrem să se facă ură de rasă la noi, că suntem romi. Să putem să stăm la priveghi, ne-a şocat câtă poliţie vine, că ne răzbunăm, niciodată.

Dvs şi poliţia aveţi dreptate, nu s-a mai ţinut cont, ne pare rău, am plâns, am urlat cu masca, nu putem, că nu suntem câini, credem, că avem şi noi copii, suntem îndureraţi, poliţia să îşi facă datoria, să ne lase.

E prea multă poliţie, Emi nu e de temut, a fost cuminte, nu îi plăceau discuţiile, uitaţi unde s-a ajuns.

Poliţia să îşi facă datoria, nu e niciun plan de răzbunare, nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic„, ne-a declarat finul lui Emi Pian.

Mobilizare de forţe la priveghiul interlopului Emi Pian

Mobilizare de forțe fără precedent la priveghiul interlopului Emi Pian. Elicopterele au survolat zona timp de mai multe ore, iar polițiștii au fost prezenți pe tot parcursul zilei, dar și după miezul nopții. Pentru că restrictiile erau ignorate in totalitate, oamenii legii au descins în casa interlopului. Ministrul de Interne a declarat că au fost aplicate zeci de amenzi, inclusiv cântărețului Florin Salam.

Imagini INCREDIBILE de la priveghiul lui Emi Pian. Florin Salam a îngenuncheat la căpătâiul interlopului VIDEO

Noi suntem acolo pentru a fi alături de cetăţeni în caz că se va întâmpla ceva. Dacă înăuntru sunt mai multe persoame decât trebuie, se vor aplica amenzi. Cu acel elicopter care are şi proiector se poate vedea. Aceşti cetăţeni care încalcă legea sunt uşor de depistat din aer. S-au aplicat peste 60 de amenzi, inclusiv lui Florin Salam„, a declarat Marcel Vela.

Poliţia nu are la fiecare interlop un paznic ca să verifice dacă îl taie cineva. Sunt dosare instrumentate de către parchete, inspectoratele judeţene monitorizează fiecare grupare, astfel încât noi să putem interveni în cazul în care are loc o infracţiune. Nu înseamnă că dacă doi interlopi au ajuns în situaţia în care unul este victima tragică a unei altercaţii e vina poliţiei că nu a fost prezentă când cei doi s-au încăierat„, a răspuns Marcel Vela.

După ce România TV a prezentat noi imagini suprinse cu ceva timp înainte, Marcel Vela a declarat că dacă se va dovedi că nu se respectă regulile se va interveni şi se va respecta legea. Întrebat dacă ar fi dispus să demisioneze, Vela nu a răspuns direct, ci a afirmat că se vor lua măsuri în cazul acesta.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă