Primele rezultate ale controlului intern de la Spitalul Județean Sibiu. Ce s-a descoperit

Au venit rezultatele primului control intern desfășurat la Spitalul Județean Sibiu. Reprezentanții spitalului susțin că nu au fost identificate nereguli la nivelul secției ATI.
Alina Costache
09 mart. 2021, 15:48
Primele rezultate ale controlului intern de la Spitalul Județean Sibiu. Ce s-a descoperit

Primele rezultate ale controlului intern de la Spitalul Județean Sibiu. Totul după ce un asistent medical care a lucrat în cadrul secției ATI susține că pacienții mor cu zile, legați și sedați. Cu toate acestea, spitalul a anunțat că nu a fost găsită nicio neregulă. În acest timp, o altă asistentă a lansat acuzații șocante.

În urma controlului au fost constatate următoarele:

  • La ora la care s-a efectuat controlul, în zona ATI-Covid erau internați 18 pacienți. Dintre aceștia, un singur pacient era contenționat, acesta fiind și intubat;
  • Condițiile de internare și tratament sunt corespunzătoare;
  • Personalul medical respectă procedurile și protocoalele medicale;
  • Sunt respectate circuitele medicale;
  • Personalul respectă programul de lucru; Aparatura și instalațiile din cadrul secției sunt funcționale;
  • Totodată, reprezentanții spitalului au anunțat că acest control este o primă etapă, care va fi urmată de identificarea și verificarea modului de lucru și a completării documentelor medicale

Citește și: Noi mărturii ale unei asistente de la spitalul din Sibiu: „Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Lăsam pacientul bine și a doua zi nu-l mai găseam. Se miza mai mult pe cei fără aparţinători”

Primele rezultate ale controlului intern de la Spitalul Județean Sibiu

”Cu siguranță că nu e totul perfect, că uneori poate este nevoie de mai multă empatie, dar să nu uităm că principalul scop al activității este unul medical. (…) Am constatat că, din punct de vedere tehnic și procedural, suntem bine și vom continua să ne adaptăm contextului de moment și să insistăm pe latura relaționării cu pacientul. Chiar am discutat cu pacienții care nu erau intubați, am încercat să le oferim suport moral și sperăm ca fiecare dintre cei implicați în acest proces să o poată face cât mai bine. Vom continua să facem tot ce se poate pentru a îmbunătăți lucrurile”, a transmis managerul SCJU Sibiu, Florin Neag.

Ce spun directorul medical şi şeful secţiei ATI ai Spitalului Judeţean Sibiu despre acuzaţiile de „omor”

Medicii din Spitalul Judeţean Sibiu reacţionează după ce mai multe foste cadre medicale au acuzat că pacienţi de la ATI care nu puteau respira singuri erau sedaţi şi legați de pat şi că au murit. Conf. Dr. Mihai Sava, medicul Șef al Secției ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu, spune că legarea pacienților de pat se practică în toate secțiile ATI pentru a-i împiedica pe aceştia să se rănească. De asemenea, Călin Cipăian, director medical la Spitalul Județean Sibiu, atrage atenția că declarația făcută de un fost asistent care a spus „și eu am omorât oameni” este practic recunoașterea unei omucideri.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării