Primii europeni au dispărut, în mod misterios, acum 4.500 de ani

Linia genetică a europenilor s-a transformat radical, în mod misterios, în urmă cu 4.500 de ani, conform concluziilor unui nou studiu prezentat pe larg în ultimul număr al revistei Nature Communications.
Filip Stan
24 apr. 2013, 17:36
Primii europeni au dispărut, în mod misterios, acum 4.500 de ani

Studiul a fost realizat pe mai multe schelete umane descoperite în zona centrală a Europei şi care au o vechime de până la 7.500 de ani, scrie Agerpres.

‘Ceea ce ne intrigă este faptul că markerii genetici ai acestei prime culturi paneuropene, o cultură care în mod clar a fost una de succes, au fost apoi brusc înlocuiţi în urmă cu aproximativ 4.500 de ani şi nu înţelegem de ce‘, a comentat unul dintre autorii studiului, Alan Cooper de la Centrul Australian pentru ADN Antic din cadrul Universităţii din Adelaide. ‘Este clar însă că s-a întâmplat ceva major şi acum încercăm cu toţii să ne dăm seama ce ar fi putut să fie’, a mai adăugat el.

Noul studiu confirmă şi faptul că Europa a fost colonizată de populaţii care au migrat dinspre Turcia, probabil în urma revoluţiei agricole care a ajuns în regiunea de azi a Germaniei în urmă cu 7.500 de ani.

O lungă perioadă de timp istoricii şi antropologii s-au întrebat dacă în perioada revoluţiei agricole, imediat după Mezolitic, au ajuns şi oameni din Orientul Mijlociu în Europa sau doar ideile acestora despre cum trebuie cultivat pământul. Pentru a răspunde la această întrebare Cooper şi colegii săi au analizat ADN-ul mitocondrial, din cadrul ‘uzinelor’ energetice ale celulelor şi care este transmis pe linie maternă, de la 37 de schelete din Germania şi două din Italia. Aceste schelete aparţin unor oameni care au trăit în diferite culturi, dintre care cea mai veche are aproximativ 7.500 de ani, iar cea mai nouă datează de acum 2.500 de ani.

Echipa a urmărit ADN-ul unui anumit grup genetic, denumit haplogrup h, care este foarte răspândit în Europa dar este mult mai rar în Asia Centrală şi de Est.

Ei au descoperit că primii fermieri de pe teritoriul de azi al Germaniei erau îndeaproape înrudiţi cu oamenii din Orientul Apropiat şi din Anatolia, ceea ce sugerează că revoluţia agricolă a dus şi la migraţia populaţiilor în căutarea terenurilor fertile şi la dispariţia treptată a comunităţilor de vânători-culegători. Dar acest influx iniţial nu reprezintă o parte majoră a moştenirii genetice europene din prezent.

În schimb, în urmă cu aproximativ 5.000 – 4.000 de ani, profilul genetic al europeanului s-a schimbat radical, în mod misterios. Cultura Bell Beaker, care a apărut în Peninsula Iberică în jurul anului 2800 î.d.Hr., ar fi putut juca un rol în această radicală schimbare genetică. Această cultură, care ar fi putut să ridice cel puţin o parte dintre megaliţii de la Stonehenge, este celebră pentru ceramica sa în formă de clopot (bell) şi pentru mormintele pline de artefacte. Tot această cultură a avut rolul răspândirii limbajelor celtice de-a lungul coastei atlantice.

‘Am ajuns la concluzia că fundaţiile genetice ale Europei moderne au fost puse abia la mijlocul Neoliticului, după această tranziţie genetică majoră produsă în urmă cu aproximativ 4.000 de ani’, susţine şi un alt co-autor al studiului, Wolfgang Haak, coleg cu Alan Cooper la Centrul Australian pentru ADN Antic. Cauzele şi circumstanţele producerii acestei tranziţii rămân însă de descoperit.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre