Primul atac al Israelului asupra Fâşiei Gaza, de la instalarea noului premier. Aviaţia a lovit mai multe ţinte

Aviaţia israeliană a efectuat miercuri devreme lovituri în Fâşia Gaza după lansarea mai multor baloane incendiare de pe acest teritoriu palestinian spre sudul Israelului, potrivit surselor din cadrul serviciilor de securitate palestiniene şi unor martori.
Daniel Spătaru
16 iun. 2021, 09:09
Primul atac al Israelului asupra Fâşiei Gaza, de la instalarea noului premier. Aviaţia a lovit mai multe ţinte

Aceste lovituri şi tiruri de baloane sunt primele incidente majore dintre Israel şi Fâşia Gaza după armistiţiul de la 21 mai, care a pus capăt la 11 zile de război-fulger soldat cu 260 de morţi pe partea palestiniană, printre care copii, adolescenţi şi combatanţi, şi 13 decese în Israel, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat. Potrivit unor surse palestiniene, aviaţia israeliană a vizat cel puţin o ţintă la est de Khan Younes, un oraş din sudul Fâşiei Gaza, enclavă sărăcită cu două milioane de locuitori unde aproximativ o mie de apartamente, birouri şi buticuri au fost distruse în ultimul război cu Israelul, al patrulea din 2008. Un fotoreporter al agenţiei France Presse aflat la Khan Younes a văzut, de asemenea, explozii.

Acestea au fost primele lovituri israeliene împotriva acestui teritoriu palestinian, sub controlul islamiştilor din Hamas şi sub blocada israeliană, de la venirea la putere, duminică seară, a unei coaliţii eterogene care a pus capăt celor 12 ani de domnie a lui Benjamin Netanyahu.

Citeşte şi Israel, prima ţară care renunţă la mască. Anunţul făcut de Ministerul Sănătăţii

Loviturile şi lansarea baloanelor incendiare, care au provocat peste 20 de incendii în sudul Israelului, potrivit pompierilor locali, au intervenit în paralel cu manifestaţiile naţionaliste şi de extremă-dreaptă din Ierusalimul de Est reunind mai mult de o mie de oameni, transmite BBC.

Statele Unite şi ONU au îndemnat la „reţinere” înaintea acestui marş controversat pe care noul guvern israelian condus de Naftali Bennett, în funcţie de duminică, l-a autorizat marcând în acelaşi timp traseul pentru a evita confruntările cu palestinienii.

La rândul său, mişcarea Hamas a ameninţat Israelul cu represalii dacă acest marş sărbătorind preluarea controlului şi anexarea Ierusalimului de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, de către armata israeliană în 1967, se va aventura în special în cartierele musulmane din Oraşul Vechi.

Citeşte şi Israelienii îşi iau adio de la Netanyahu. Parlamentul a aprobat noul Guvern, condus prin rotaţie de Naftali Bennett şi Yair Lapid

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc ceresc tot restul anului. Acești nativi sunt numărul 1 și au parte de tot ce își doresc
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Care este, de fapt, cel mai vechi oraş din România? Mulţi cred că este Constanţa, dar istoria îi contrazice
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Rușinea trăită de prințul Harry în familia regală. A fost salvat de Regină
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Compania Aeronautics lansează prototipul de mașină electrică zburătoare
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania