Primul jucător de fotbal care vrea să plece din Anglia după rezultatele Brexitului

Mijlocaşul danez Christian Eriksen, în vârstă de 24 de ani, fotbalist legitimat la formaţia engleză Tottenham Hotspur, este primul care îşi manifestă dorinţa de a părăsi Marea Britanie în urma rezultatelor Brexitului, anunţă agentul jucătorului, conform cotidianului britanic The Sun.
Ionela Marcu
25 iun. 2016, 11:13
Primul jucător de fotbal care vrea să plece din Anglia după rezultatele Brexitului

În urma rezultatelor Brexit, conform cărora Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, şi cluburile din Premier League vor fi afectate. Primul jucător care îşi manifestă dorinţa de pără Anglia este danezul Christian Eriksen de la Tottenham. Agentul său susţine că pericolul ieşirii Marii Britanii din UE este subestimat de întreaga lume, potrivit Mediafax.

„Subestimăm pericolele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Adevărul este că, jumătate din fotbaliştii de la cluburile din Premier League îşi vor vedea permisele de muncă transformate în nişte simple hârtii. Într-o astfel de situaţie, îi caut deja clientului meu un alt club„, a declarat Martin Schoots, agentul lui Christian Eriksen pentru La Repubblica, citat de The Sun.

Christian Eriksen a ajuns la Tottenham în 2013 de la Ajax Amsterdam, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de Mauricio Pochetino în sezonul trecut, când Tottenham a terminat sezonul pe locul doi în Premier League. Anul trecut, mijlocaşul danez a reuşit opt goluri şi 16 pase decisive pentru echipa de pe White Hart Lane.

Formaţiile din Italia AS Roma şi Juventus sunt interesate de serviciile lui Christian Eriksen în cazul în care va pleca de la Tottenham.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Becali: Georgescu mi-a cerut bani printr-un intermediar. Ce voia să facă cu suma
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Atac armat într-o școală din Suedia! Cel puțin 11 persoane au murit. Printre victime s-ar număra și atacatorul
Cancan.ro
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
O lume întreagă e în doliu. Marele lider s-a prăpădit: Un om extraordinar, cu viziune, credință și generozitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Polonia investește masiv în armament pentru a întări alianța cu SUA și a contracara amenințarea rusă
MediaFlux
Se DAU 1.000 de lei PÂNĂ în 2027. Ajutor nesperat la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol