Doctorul David Ribner a semnat manualul „The Newlywed’s Guide to Physical Intimacy” (Ghidul tinerilor căsătoriţi în intimitatea fizică), manual ce tratează subiecte mai puţin confortabile pentru evreii ultraortodocşi, cum ar fi masturbarea sau sexul oral, potrivit Agerpres.
Cartea, care are 92 de pagini, nu conţine nicio imagine, dar se vinde alături de un plic sigilat care conţine câteva diagrame sexuale. David Ribner a precizat că, deşi sexul este un lucru pozitiv în religia mozaică, el a devenit pentru unii un subiect atât de tabu, încât era nevoie de apariţia acestui manual.
„Genul de informaţii care se regăsesc în acest manual erau transmise pe cale orală de la părinte la copil, dar impresia noastră este că această tradiţie s-a pierdut. Drept rezultat, multe cupluri se trezesc că trebuie să parcurgă nişte etape esenţiale din viaţa lor, fără nici cea mai mică informaţie care să-i ghideze. Noi ne-am propus să îndepărtăm acest vid de informaţii”, a explicat terapeutul britanic.
În plicul sigilat, ataşat pe spatele cărţii, se află trei diagrame ale unor poziţii sexuale de bază. „Am vrut să le arătăm celor care nu ştiu unde să-şi pună organele sexuale, dar şi unde să-şi ţină mâinile şi picioarele”, a mai adăugat rabinul David Ribner.