Nu se cunoaşte încă sexul puiului de panda. Conducerea grădinii zoologice spune că puiul şi proaspăta mamă par a fi sănătoşi, dar că vor fi monitorizaţi în permanenţă. Este primul pui panda născut la Ueno Zoo din 1988, potrivit Agerpres.
Shin Shin a dat semne că este gestantă luna trecută. Naşterea a fost aşteptată cu nerăbdare şi mult interes în Japonia, marile posturi de televiziune nipone anunţând joi evenimentul.