Primul român vaccinat anti-COVID în Statele Unite, este președintele Societății Române de Medicină de la New York și declară că autoritățile americane impun purtatul măști în public și măsurile de igienă și siguranță și celor care se vaccinează, adică societatea nu s-a relaxat, odată cu introducerea celor două vaccinuri, de la companiile Pfizer, și mai nou, Moderna.
„Am făcut prima doză acum două zile, următoarea doză la 21 de zile de la prima. Mă simt bine, nu am simptome, e vaccin sigur. O treime dintre cadre nu au fost vaccinate. Dacă noi vom prezenta reacții adverse, să poată interveni ei, să nu existe o problemă.”, spune Theo Trandafirescu, conform Stirileprotv.
Doctorul Trandafirescu spune că şi odată vaccinată, o persoană poate fi purtătoare a virusului, chiar dacă acesta este slab şi nu dă simptome, astfel încât măsurile de prevenţie vor trebui respectate încă o perioadă, până se va ajunge la o imunizare pe scară largă, pentru a ne proteja apropiaţii.
„Noi și vaccinați tot putem să fim purtători. Există o mică probabilitate, putem duce virusul mai departe, celor apropiați, familiei. Da, voi purta mască şi după vaccinare”, a adăugat Theo Trandafirescu.
Sursa foto: Stirileprotv