Primul stat în care cetățenii cu COVID vor purta brățări electronice. Toate informațiile personale vor fi centralizate într-un sistem informatic

Arestați la domiciliu / Guvernele lumii au consemnat noi creșteri ale infectărilor cu SARS-COV-2. Astfel, o serie de măsuri restrictive au revenit. Unele, chiar au fost mult înăsprite.
Filip Stan
12 iul. 2022, 10:45
Primul stat în care cetățenii cu COVID vor purta brățări electronice. Toate informațiile personale vor fi centralizate într-un sistem informatic

Teroarea COVID-19 se înăsprește în Hong Kong. Autoritățile sanitare au anunțat luni, 11 iulie, că pacienții infectați cu SARS-COV-2, aflați în izolare la domiciliu, vor fi obligați să poarte brățări electronice. Măsura va intra în vigoare de vineri, 15 iulie.

„Se dorește ca persoanele infectate să nu încalce regulile și să nu-și părăsească locuințele în mod prematur”, a declarat Lo Chung-mau, secretar de stat pentru Sănătate, în cadrul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, potrivit presei internaționale.

Mai mult, autoritățile din domeniul sanitar vor introduce culoarea roșie pentru codurile QR ale persoanelor infectate, în aplicația mobilă „LeaveHomeSafe”. Astfel, accesul cetățenilor infectați cu SARS-COV-2 va fi interzis în diverse spații publice.

Practic, toate datele persoanale vor fi conectate la aplicația mobilă, iar activitatea cetățenilor va fi permanent monitorizată.

 

Aproape toată populația Hong Kongului este deja vaccinată anti – COVID

 

Autoritățile din Hong Kong, regiune cu o populație de peste 7,4 milioane de locuitori, s-au reactivat după ce au înregistrat noi cazuri de infectări cu SARS-COV-2. Totul, în contextul în care peste 90% din populație a primit vaccinul anti-COVID-19.

Mai exact, de la startul programului de vaccinare, dn februarie anul trecut, 6,7 milioane de persoane, adică aproape 93% din populație a Hong Kongului au primit cel puțin o doză de ser anti-COVID-19. Peste 6,4 milioane, adică 89% din populație a primit două doze.

Peste 65% din populația Hong Kongului a acceptat și doza a treia de vaccin, iar etapa a patra se află în plină desfășurare.

Hong Kongul se află în clinciuri cu comuniștii chinezi de la Beijing. Xi Jinping pune din ce în ce mai multă presiune pentru ca teritoriul cu administrație specială Hong Kong să se supună total Chinei.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Bani din senin pentru aceste zodii. Efortul va fi minim
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Aproape 40% dintre contractele anulate de Administrația Trump nu economisesc bani
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar