Primul transplant de faţă din lume realizat de urgenţă, efectuat în Polonia

Medicii de la centrul medical din Gliwice, sudul Poloniei, au anunţat miercuri că au realizat prima grefă de faţă din lume, efectuată de urgenţă pentru a salva viaţa pacientului.
Iulian Tudor
23 mai 2013, 06:33
Primul transplant de faţă din lume realizat de urgenţă, efectuat în Polonia

„Este prima grefă de faţă din Polonia şi, în acelaşi timp, prima din lume realizată de urgenţă pentru a salva viaţa pacientului”, a declarat Anna Uryga, purtător de cuvânt al Centrului de cancerologie din Gliwice.

Pe 23 aprilie, pacientului, un bărbat de 33 de ani, i-a fost smulsă o mare parte din faţă într-un accident cu o maşină de fasonat piatră. O primă tentativă de a repune toată partea de faţă smulsă nu a reuşit, însă s-a putut salva vederea pacientului şi partea inferioară a feţei. Viaţa bărbatului era totuşi în pericol din cauza întinderii şi profunzimii leziunilor, a spus dna Uryga.

În cadrul unei operaţii care a durat 27 de ore, desfăşurate pe 15 mai, un grup de medici a realizat grefarea feţei, cu acordul pacientului. „El şi familia au aprobat planul de acţiune şi au aflat care sunt riscurile. A fost chiar entuziast”, a declarat presei dr Adam Maciejewski, şeful echipei de medici care a efectuat intervenţia.

După şapte zile, „starea lui continuă să fie gravă, deoarece intervenţia a fost extrem de dificilă”, a mai spus medicul, adăugând că pacientul „respiră autonom. Nu vorbeşte, însă comunică prin mişcări ale capului şi mâinilor”.

Potrivit doctorului, „pacientul va putea mânca, respira şi vedea. Peste opt luni, ar trebui să îşi recapete întreaga motricitate a feţei”.

Transplantul de la Gliwice are loc la şapte ani şi jumătate după prima grefă de faţă din lume, efectuată pe 27 noiembrie 2005 la spitalul din Amiens, Franţa.

Craniul pacientului, distrus după accident, FOTO: AP

Spynews
Andrei de la Mireasa, sezonul 7, și iubita lui s-au despărțit după o lună de relație. Care ar fi motivul separării și ce spune și despre Simona
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Când să pornești aerul condiționat la mașină ca să fie eficient și să nu consume carburant mult. Puține persoane cunosc acest detaliu
Capital.ro
UNGURII vor banii românilor. Ungaria face o mutare istorică în 2024
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Ce preț trebuie să plătești dacă vrei să faci plajă pe cearșaf, în Mamaia. Poate fi mai scump decât închrierea unui șezlong
Spynews
Cristina Rotaru de la Insula iubirii, mesaj cu subînțeles, după ce soțul ei, Andrei, s-a sărutat cu ispita Diandra? „Să nu fiu apreciată, iubită...” | FOTO
Evz.ro
Matilda Pascal Cojocărița, tarife accesibile. Cât costă să cânte la o nuntă
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care ar fi fost, de fapt, cauza decesului lui Sorin Nazîru, fostul portar al juniorilor de la Dinamo. Totul ar fi pornit de la bacterie luată la piscină
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Condamnare pentru furtul a 3 camere de supraveghere în Alba
MediaFlux
PENSIONARII trebuie să depună DOCUMENTELE în URMĂTOARELE 14 ZILE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!