Primul zbor privat pe Marte: Compania Mars One a făcut publice primele detali despre misiune

Compania olandeză Mars One, organizatoarea primului zbor privat către Marte, la care s-au înscris deja peste 200.000 de voluntari, a prezentat, marţi, detalii despre prima etapă a acestei misiuni, care va include lansarea unui satelit şi a unei capsule ce va coborî pe planeta roşie peste patru ani.
Cristina Dinu
11 dec. 2013, 15:56
Primul zbor privat pe Marte: Compania Mars One a făcut publice primele detali despre misiune

Mars One, o companie non-profit, a anunţat marţi că a angajat companiile Lockheed Martin Space Systems şi Surrey Satellite Technology pentru a construi un satelit şi o capsulă pe care intenţionează să le lanseze peste patru ani, scrie Mediafax.

Această misiune robotizată va fi lansată spre Marte în ianuarie 2018, cu doi ani mai târziu decât era programat iniţial, a anunţat Bas Lansdorp, fondatorul companiei Mars One.

Contractul cu Lockheed Martin pentru construirea unei capsule care să coboare pe Marte – asemănătoare cu capsula Phoenix creată de NASA în 2007 – a fost încheiat pentru suma de 250.000 de dolari, potrivit CBS News.

Mars One a plătit companiei Surrey Satellite circa 60.000 de dolari pentru a crea primul satelit „geostaţionar” al planetei roşii, care va fi lansat tot în timpul aceluiaşi zbor inaugural.

Pentru a contribui la finanţarea acestui proiect, Mars One a lansat şi o campanie de crowdfundig pe platforma IndieGoGo. Proiectul a adunat 10.000 de dolari în prima oră de la apariţia sa pe acea platformă, iar, miercuri dimineaţă, suma ajunsese la 27.000 de dolari.

Citeşte şi Povestea românului care vrea să plece DEFINITIV pe MARTE. Ce l-a determinat să se înscrie în program

Un gardian, o mamă care îşi şcolarizează copiii la domiciliu şi un actor de stand-up comedy se numără printre cei peste 200.000 de voluntari din lumea întreagă care s-au înscris pe site-ul companiei olandeze pentru a deveni primii colonişti de pe Marte.

Voluntarii, al căror număr va fi redus la 40, înainte de a fi incluşi într-un program de antrenament intensiv, au dezvăluit obiectele pe care le-ar lua în valizele lor dacă vor fi selecţionate.

Un aplicant din Australia a spus că şi-ar lua cu el instrumentul său preferat, ukulele, căruia i-a pus numele „Amanda”, iar un voluntar din Statele Unite spune că ar lua cu el o jucărie din pluş, foarte pufoasă, în forma unei manguste.

Până în 2015, candidaţii selecţionaţi vor începe un regim de antrenament de opt ani, în timpul căruia vor învăţa tehnicile care să îi ajute să reziste la perioadele îndelungate de izolare.

Majoritatea aplicanţilor pentru această călătorie pe Marte provin din Statele Unite. În topul ţărilor cu cei mai numeroşi aplicanţi locurile următoare au fost ocupate de China şi India.

Pentru acest proiect de 4 miliarde de dolari, înfiinţat în 2010 de inginerul Bas Lansdorp, Mars One doreşte să îşi recupereze investiţia prin scoaterea la vânzare a drepturilor de televizare a acestei misiuni spaţiale.

Participanţii şi-au dat acordul să rămână pe Marte până la sfârşitul vieţilor lor şi să fie filmaţi pentru un reality show realizat după modelul emisiunii „Big Brother”.

Compania olandeză vrea să lanseze primul modul cu provizii care va coborî pe Marte cel mai devreme în octombrie 2016. Un „rover de instalare” va ajunge pe Marte în 2018. Acest rover va avea misiunea de a alege cel mai bun loc de pe Marte în care vor coborî viitoarele module.

În 2021, toate componentele viitoarei colonii umane vor ajunge la destinaţie, în şase module separate – două module pentru traiul zilnic, două unităţi cu instalaţii pentru întreţinerea vieţii, o a doua unitate cu provizii şi un al doilea rover.

Reprezentanţii olandezi spun că acele capsule vor fi testate de opt ori înainte de a fi utilizate pentru a transporta oameni – o metodă despre care directorii de la Mars One spun că va face călătoria spre Marte „mult mai sigură decât misiunile spre Lună”.

A doua etapă a misiunii va include interviuri cu membrii din comitetul director al companiei Mars One, iar candidaţii care vor avansa în etapa a treia vor concura între ei.

Etapa a treia va include o serie de probe şi teste concepute pentru a-i pregăti pe voluntari pentru misiune. Ele vor fi transmise la televiziune şi pe internet.

Grupul olandez spune că vizează amenajarea primei colonii umane pe Marte peste cel mult un deceniu.

Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de circa 64,3 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Bugetul misiunii, de 4 miliarde de dolari, este mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte.

Mars One vrea să finanţeze proiectul prin intermediul unui reality-show TV, în cadrul căruia vor fi aleşi cei 24 participanţi şi care va prezenta pregătirea acestora.

Telespectatorii vor vota şi vor alege prima echipă, alcătuită din patru voluntari, care va decola de pe Terra peste cel mult 10 ani. Până în anul 2033, colonia umană de pe Marte va include 20 de voluntari.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Ajutor de 800 lei pentru o categorie de pensionari din România! Ce venit maxim trebuie să ai
Bzi.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Fanatik.ro
Creatura care poate imita aproape orice sunet. Este unică și îi impresionează și pe cercetători
Capital.ro
Mesaj Ro-Alert în miez de noapte la granița României: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi civile!
Playtech.ro
Cine este Delia Dinu, femeia de lângă Iohannis? A plâns la ceremonie şi a făcut un gest uimitor. FOTO
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
„Cârtiță rusească”, descoperită la vârful serviciilor secrete ucrainene: „Trădătorul a fost reținut chiar de șeful SBU, lucra pentru inamic”
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Ce semn divin i s-a arătat soțului Ancăi Molnar: “Am lăsat paharul în mașină vreo două ore…” | FOTO
Spynews
Cum arată Viorel Stegaru, după cinci ani de la prima apariție la televizor! Alături de cine a fost filmat | FOTO
Evz.ro
Pensionarii cu venituri mici primesc ajutoare financiare, decizie guvernamentală
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Dan Diaconescu, prima reacție după ce ar fi fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare cu executare: ''Văd acum că gluma se îngroașă.''
Cancan.ro
Frumușelul de la Antena 1, tradus de soţie: s-a vrut starletă de Only şi… Infidelitate, certuri, împăcări, un divorț și doi copii prinși la mijloc
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Anunț fabulos despre decizia CCR: NU e definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Autoritățile emit alertă privind căderea unor obiecte din spațiul aerian în Tulcea
MediaFlux
ÎNTÂRZIE BANII pentru PENSIONARI. Un milion de oameni sunt AFECTAȚI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?