Intitulată „’14-’18 este istoria noastră” şi deschisă marţi la Muzeul Regal al Armatei din capitala Belgiei, expoziţia prezintă – prin fotografii, filme şi obiecte din acea epocă – viaţa belgienilor după ca ţara lor a fost ocupată de către Germania.
Belgia, prima ţară invadată în 1914, în pofida neutralităţii sale, a fost, potrivit unuia din iniţiatorii expoziţiei, Henri Dupuis, ‘o miză excepţională, un nod al conflictului’ soldat cu aproape 10 milioane de morţi şi 20 milioane de răniţi în rândul militarilor, la care s-au adăugat milioane de morţi din populaţia civilă.
Pe o suprafaţă de 2.500 m2, vizitatorii vor putea vedea tranşee, imagini de arhivă, arme, uniforme, un birou al comandamentului german, un bistro sau celule dintr-o închisoare, reprezentând viaţa pe front şi în spatele lui.
Unul din cele mai interesante aspecte este utilizarea animalelor de către armata belgiană: porumbei călători şi câini înhămaţi la cărucioare cu muniţie sau trăgând mici tunuri. Expoziţia prezintă totuşi puţine câmpuri de bătălie, hărţi de stat-major sau corpuri mutilate şi feţe desfigurate, care fac obiectul altor expoziţii, aflate îndeosebi în Flandra. ‘A fost o alegere, nu am vrut să arătăm doar luptătorii, fiindcă şi civilii au fost sub ocupaţie’, spune Henri Dupuis. El a subliniat munca forţată, deportările şi masacrele de persoane civile comise de ocupanţii germani. Cruzimea luptelor şi a represiunii este evidentă în emoţionantele mărturii şi scrisori ale soldaţilor şi prizonierilor.
Potrivit istoricului irlandez John Horne, forţele germane au executat circa 6.500 de civili în Belgia şi Lorena franceză, ocupată şi ea, în timpul primelor trei luni de conflict, au deportat 25.000 de persoane şi au incendiat aproape 20.000 de clădiri. Numai în 22 şi 23 august 1914, peste 1.200 de civili, inclusiv femei şi copii, au fost executaţi în Andenne, Dinant şi Tamines, trei localităţi din Valonia (sudul Belgiei).
Expoziţia „’14-’18 este istoria noastră”, care se înscrie în seria manifestărilor organizate în Belgia în următorii patru ani, este deschisă până pe 26 aprilie 2015.