Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Prahova, Florentina Cioca, a declarat că în cazul uciderii femeii de 43 de ani, al cărei cadavru a fost găsit în 4 august pe o stradă din Ploieşti, ascuns în tufişuri, a fost reţinut un bărbat, potrivit news.ro.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre un bărbat de 43 de ani, Vasile Pascale, pe care femeia l-ar fi cunoscut pe o reţea de socializare. Poliţiştii l-au prins pe bărbat pe litoral şi l-au dus la audieri, însă acesta nu şi-a recunoscut fapta. Bărbatul va fi prezentat, miercuri, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.
Cadavrul femeii a fost găsit, în 4 august, pe Strada Poligonului din Ploieşti, de către un om al străzii, care a alertat autorităţile. În urma analizării tuturor probelor, anchetatorii au stabilit că femeia a fost ucisă în locul în care a fost găsită, iar rănile de la gât i-au fost provocate cu o sticlă.
Femeia găsită moartă, Tatiana Tudor, avea 43 de ani, era căsătorită şi avea un fiu de 19 ani. Ea locuia în zona de Vest a Ploieştiului.