„Mă descurc în limba română. Înţeleg tot, dar nu vorbesc la fel de bine”, a precizat Principele Nicolae în timpul unei vizite oficiale la Academia Română.
Acesta a primit în dar, de la membrii Academiei, mai multe cărţi despre România.
Principele Nicolae s-a născut în 1985 la Geneva, în Elveţia, iar copilăria şi-a petrecut-o în nordul Angliei.
Una dintre rarele ocazii în care a putut fi văzut, înainte să se mute în România anul trecut, a fost acum 20 de ani, când Regele Mihai l-a prezentat din balconul Hotelului Continental drept viitorul rege al României.