Principesa Margareta, audiată de Poliţia din Elveţia

Principesa Margareta urmează să fie audiată de Poliţia din Elveţia, informează România TV. Asta după ce Alteţa Sa Regală a semnat plângerea penală împotriva lui Nicolae.
Iulian Tudor
11 nov. 2017, 09:46
Principesa Margareta, audiată de Poliţia din Elveţia

Poliţia elveţiană va audia mai multe persoane, potrivit avocatului fostului Principe Nicolae. În primul rând, va fi audiată Principesa Margareta, deoarece ea este cea care a semnat plângerea penală împotriva lui Nicolae.

Citeşte şi Principele Nicolae: Simt că am pierdut ceva din sufletul meu cumva. Sunt nepotul bunicului meu, vreau să-l văd VIDEO

Audierile vor continua şi cu martori şi puţine persoane vătămate care se aflau în interiorul clădirii în momentul scandalului.

Nicolae este acuzat de Casa Regală de tentativă de violare de domiciliu după ce ar fi încercat să forteze intrarea în reşedinţa Majestăţii Sale.

Citeşte şi Scandalul din Casa Regală ia amploare. Principesa Elena: Fiul meu, Nicolae, a dat dovadă de dispreţ faţă de România

Între timp apar informaţii contradictorii despre starea de sănătate a Regelui Mihai. Ultimul comunicat al Casei Regale susţine că starea sa de sănătate este gravă şi un consilier al Majestăţii Sale spunea pentru presa străină că regele îşi trăieşte ultimele clipe, zile. Sunt însă şi voci care susţin că Majestatea Sa se simte mai bine, că este conştient şi comunică.

Citeşte şi Nepotul Regelui Mihai I, audiat la Poliţie după plângerea depusă de Principesa Margareta. Avocat: Nicolae voia doar să-şi vadă bunicul

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI