Prințul Harry are o relație de câteva luni cu actrița Meghan Markle, cunoscută pentru rolul din serialul „Suits”, scrie libertatea.ro. Este prima declarație oficială pe care Prințul Harry o face pe acest subiect, după o perioadă în care presa a speculat și a scris despre legătura amoroasă dintre cei doi.
Citeşte şi Prinţul Harry are o nouă iubită. Este vorba despre o actriţă americană
Într-un comunicat de presă transmis de Palatul Kensington, Prințul Harry a ținut să critice presa pentru felul în care a relatat despre noua sa iubită. Asta deși rareori prinţul Harry ia măsuri formale legat de „poveştile” apărute în presă, notează BBC News. „Dar în ultima săptămână s-a depăşit limita”, se mai arată în declaraţia transmisă.
„Iubita lui, Meghan Markle, a fost subiectul unui val de abuzuri şi hărţuire. Unele dintre acestea au fost foarte publice – defăimarea pe prima pagină a unui ziar naţional, subtilităţile rasiste din comentarii şi sexismul şi rasismul făţiş din social media”.
„Altele au fost ascunse publicului – eforturile legale pentru a ţine departe de ziare poveştile defăimătoare; mama sa, nevoită să se strecoare printre fotografi pentru a ajunge la uşa casei sale; încercările reporterilor şi fotografilor de a pătrunde ilegal în casă şi apelurile date poliţiei; mitele substanţiale oferite de ziare fostului iubit al actriţei; bombardarea a fiecărui prieten, coleg şi persoană dragă din viaţa ei”.
Citeşte şi În cifre! Prinţul Harry, excentricul de la Palatul Buckingham
Prinţul Harry, în vârstă de 32 de ani, a avut o relaţia agitată cu presa, crescând conştient de impactul pe care l-a avut implicarea media în viaţa mamei sale, prinţesa Diana, iar în declaraţia transmisă spune că era era îngrijorat pentru siguranţa iubitei sale şi că este „foarte dezamăgit că nu a reuşit să o protejeze”, notează jurnaliștii BBC News.