Prioritate a Guvernului în 2012: un laser super performant de 200 milioane euro

Ce va face prima şi prima dată cabinetul Emil Boc dacă fondurile Uniunii Europene vor fi realocate pentru 2012? Ei bine, prioritatea zero a Executivului este achiziţionarea unui laser super performant. În top urmează reabilitarea termică a locuinţelor şi drumurile de pe coridorul IV de transport.
Romania TV
20 dec. 2011, 16:23
Prioritate a Guvernului în 2012: un laser super performant de 200 milioane euro

Prezent la reuniunea Consiliului Naţional pentru Competitivitate, premierul le-a spus tinerilor invitaţi să participe la şedinţă că Guvernul a adresat deja Comisiei Europene solicitări de realocare a unor fonduri comunitare.

Prioritatea în cazul realocării fondurilor europene este realizarea la Măgurele a unui laser de peste 200 milioane euro.

„Să şitiţi că în Guvern am luat decizia de a susţine din fonduri europene realizarea unui laser super performant, unic în Europa, o investiţie în tehnologie avansată la Măgurele şi care va fi de peste 200 milioane euro. Reprezintă un proiect prioritar al României, care ne va identifica în Uniunea Europeană, în lume, pe ceea ce înseamnă cercetare avansată şi tehnologie pe măsură”, a spus Boc.

El a adăugat că o altă prioritate decisă de Executiv a fost realocarea de fonduri pentru susţinerea reabilitării termice a blocurilor de locuinţe, iar a treia prioritate a fost legată de susţinerea finalizării infrastructurii de pe coridorul IV de transport.

La finelul şedinţei de săptămâna trecută a Guvernului, premierul Boc a anunţat că Executivul a decis să solicite Uniunii Europene realocarea unor fonduri europene, dar singurele proiecte anunţate atunci ca urmând să fie suplimentate financiar au fost reabilitarea termică a blocurilor şi finalizarea unor lucrări la coridorul IV de transport şi centuri ocolitoare ale oraşelor.

La sfârşitul anului trecut, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, la Guvern, că România va dezvolta la Măgurele (judeţul Ilfov) un laser de înaltă putere care ar putea fi folosit în diferite domenii, precum cercetarea medicală şi neutralizarea deşeurilor atomo-nucleare, proiect finanţat cu 280 milioane euro din fonduri UE pe o durată de cinci ani.

Potrivit ministrului, „termenul de obţinere a razei laser” este de cinci ani, iar după această perioadă vor fi căutate domeniile în care să poată fi folosită instalaţia.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cum diminuezi factura la gaze, dacă ai centrală termică. Metode simple
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!