Probleme grave în familia lui Cristi Borcea. Tatăl său a avut Covid şi se reface cu greu: „Am crezut că mă duc, am stat cu lumânarea la cap”

Stere Borcea, tatăl fostului acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea, are 76 de ani şi, pe lângă problemele de sănătate cu care deja se confrunta, a făcut şi o formă severă de Covid, pentru care a fost internat timp de trei săptămâni.
Filip Stan
28 aug. 2021, 10:19
Probleme grave în familia lui Cristi Borcea. Tatăl său a avut Covid şi se reface cu greu:

Tatăl lui Cristi Borcea, externat de trei zile, după ce a petrecut trei săptămâni într-un spital din Predeal, a dezvăluit chinul prin care a trecut fiind infectat cu Covid şi spune că, în cele mai grele momente, a crezut că o să moară.

”Nu sunt bine deloc, vă spun, nu sunt bine deloc. Am trei bypass-uri, mă dor toate și iau medicamente și de cinci ori pe zi. Acum două zile am venit acasă, am stat 21 de zile internat la un spital din Predeal, mi-au făcut tot felul de investigații. Băiatul meu are grijă de mine, păi cum să nu, dar dacă organismul nu rezistă… Mai trece pe la mine, îmi văd și eu nepoții, că mie îmi e deja tare greu să mai ies din curte, să mă mișc pe afară”, a declarat Stere Borcea pentru Fanatik.

Stere Borcea: „Mă doare inima de Dinamo. Păi câte titluri şi cupe luau ei cu Cristi şi unde au ajuns acum”

Tatăl lui Cristian Borcea a dezvăluit că a trecut recent pe lângă moarte, când a fost infectat cu Covid-19.

”Acum o lună-două, am avut Covid și eu, și soția. Am fost tratat acasă, au adus aparat de oxigen, că aia îmi lipsea. Mi-a fost atât de rău încât eram sigur că mă duc, am stat cu lumânarea la cap, eram aproape gata!”, a adăugat Borcea.

Stere Borcea suferă în continuare și pe plan fotbalistic, din cauza situaţiei în care se află Dinamo, club condus în trecut de fiul său.

”Păi mă doare inima și de la Dinamo, vă dați seama. Păi câte titluri și cupe luau ei cu Cristi și unde au ajuns acum.”, a încheiat supărat tatăl lui Cristi Borcea.

Citeşte şi: BOMBĂ pe piaţa transferurilor! Cristiano Ronaldo s-a întors la fosta echipă şi va avea un salariu COLOSAL

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Cutremur miercuri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster