Probleme la CNAIR! Şefii rămaşi fără posturi, „bolnavi” de peste 1.000 de zile

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se luptă cu şefii care nu se mai satură de concediu. Așa se face că nouă inși au depășit, în patru luni, 1.000 de zile. Mulți dintre ei plătiți în tot acest timp de stat acasă cu 100%, deși își schimbă boala frecvent. 
Romania TV
31 ian. 2020, 12:44
Probleme la CNAIR! Şefii rămaşi fără posturi,

Pentru că salariile şefilor de la Drumuri creșteau anual cu 140%, iar numărul lor era mai mare decât al meseriașilor s-a luat decizia ca măcar la vârful companiei să se mai taie din șefi. Astfel că. în septembrie 2019, s-a anunțat schimbarea organigramei, iar în 8 octombrie a fost adoptată.

„A fost stabilită în funcție de cerințele și principiile necesare eficientizării activității companiei. De asemenea, s-a luat în calcul și optimizarea circuitului documentelor, în perspectiva responsabilizării deciziilor. Astfel, din vechea structură care însuma un număr de 28 de posturi de directori, în urma reorganizării, vor fi doar 12 posturi, ceea ce presupune și o economie la bugetul companiei de peste 10 milioane lei/an”, anunța la acel moment CNAIR, într-un comunicat de presă.

Directorii, șefii de servicii și de birouri nu au fost dați afară, ci retrogradați pe funcții inferioare și chiar de execuție, astfel că salariile li s-au înjumătăți. Bugetarii de lux nu au fost de acord, au refuzat să semneze pentru noile posturi și au început rând pe rând să se îmblonăvească și să intre în medical.

Valul de îmbolnăviri a început să curgă începând cu septembrie. În prezent, sunt bolnave nouă persoane, care au strâns împreună peste 1.000 de zile de concediu medical și care primesc, în continuare, fie 100% din salariul pe care-l aveau când erau încadrate pe funcții de conducere, pentru că apar cu urgențe, fie cu 75%. Culmea este că în trei-patru luni de medical, unii dintre ei au schimbat și șapte diagnostice: ba probleme cu uterul, ba viroză, ba copil bolnav, au dezvăluit pentru Click.ro surse din interiorul Companiei pentru Infrastructură Rutieră.

Bolile cu care bugetarii de lux apar în acte sunt: dorsologii, adică dureri de spate, care sunt cele mai frecvente, urmate de vertij, dermatită de contact, viroză, pneumonie virală sau risc maternal.

Legal, un angajat poate avea maximum de 180 de zile calendaristice într-un an, socotit de la prima zi de îmbolnavire. Deja, mulți dintre ei au depășit jumătatea perioadei, iar surse oficiale spun că așteaptă ca organigrama să fie refăcută după vechiul model. În felul acesta, s-ar reîntoarce pe posturile călduțe deținute ani la rând.

„Se fac presiuni uriașe, iar unul dintre cei care se luptă pentru asta este chiar Ionuț Mașala, cel care până la reorganizare a deținut funcția de director Economic. Și el a fost în medical, a tras sfori ca să intre în Consiliul de Administrație (CA), unde a stat o lună și jumătate, iar apoi colegii din CA l-au numit din nou șef la Economic. Problema lui este că de la acest departament au fost scoase „încasările și veniturile”. Adică, banii care provin din rovinietă, taxele de la poduri și cele din vamă, pe care le plătesc transportatorii la cântar, nu mai sunt gestionați de el, ci direct de directorul general, Sorin Scarlat. În 2019, a fost voba despre 1,6 miliarde de lei. Dar știți ce este culmea? Faptul că de când partea de „încasări și venituri” este gestionată direct de către directorul general încasările au crescut. Spre exemplu, pe tot anul trecut la Vama Calafat am avut încasări în acte de 4 milioane de lei, iar acum, în trei luni s-a ajuns la 10 milioane de lei”, au explicat sursele.

În lupta pentru schimbarea organigramei a intrat și Ovidiu Barbier, care a revenit după zece ani în schemea CNAIR. Dar de data aceasta în CA. Ținta lui ar fi postul de director general, dar s-ar mulțumi să fie adjunct. Post care în grilă nu mai există. Însă acesta ar avea o problemă de incompatibilitate. Pentru că Firma Maxi Design Construct la care este acționar are contract cu CNAIR.

Între timp, toți angajații CNAIR au fost puși să completeze un tabel cu vechimea, experiența în domeniu și cu principalele realizări pe care le au de la numirea în funcție. Cu aceste hârtii, cei trei vor să demonstreze că șefii păstrați nu sunt buni și e cazul să se revină la vechea organigramă: cu mulți șefi care înghițeau lunar la leafă încă 800.000 de lei.

 

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
De duminică, 12 ianuarie, de la ora 9, patru zodii intră în era belșugului. Visele lor devin realitate
Capital.ro
Decizie pentru românii care alimentează cu motorină. 30 martie, ultima zi. Ordin la Guvern
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Risc mare la bloc, iarna. Se dau amenzi pe loc
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Directiva UE. Decizie privind centralele termice de apartament. România, obligată să aplice începând cu luna aceasta
StirileBZI
Câți bani îți trebuie ca să faci nuntă în 2025: Prețurile au crescut enorm!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului