Probleme la metrou pe Magistrala M2. Trenurile circulă fără oprire în staţia Eroii Revoluţiei din cauza unei defecţiuni la alimentarea cu energie electrică.
„Informăm publicul călător că astăzi, 22.09.2021, începând cu ora 13:55 din cauza unei avarii la alimentarea cu energie electrică, pe Magistrala 2, în stația de metrou Eroii Revoluției a fost afectat iluminatul normal. Pe durata avariei, în stațiile Metrorex intră automat iluminatul de siguranță.
Pentru siguranța călătorilor aflați la metrou, s-a dispus circulația trenurilor fără oprire în stația de metrou Eroii Revoluției”, a tranmis conducerea Metrorex într-un comunicat de presă.
Citeşte şi: Nicuşor Dan anunţă ce se întâmplă cu trenul metropolitan: Trebuie să rezolve o problemă de structură!
Metrorex anunţă că în tot acest timp călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare de la peronul stațiilor despre această situație și sunt îndrumați de către personalul Metrorex spre transportul public de suprafață.
Citeşte şi: Accident cumplit în Capitală. Patru persoane rănite și mai multe mașini avariate