Probleme majore la ÎNCEPUT DE AN UNIVERSITAR. Studenţii NU AU LOCURI SUFICIENTE în cămine

Studenții din România sunt nemulţumiţi de condiţiile din universităţi la început de an universitar. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România se plânge de fondul de burse, de lipsa locurilor din cămine,  de condiţiile din cămine, de dotarea nerecorespunzătoare din laboratoare, săli de studiu sau biblioteci, dar şi de reducerile mult prea mică la transportul în comun sau feroviar.
Roxana Gagiu
28 sept. 2015, 06:47
Probleme majore la ÎNCEPUT DE AN UNIVERSITAR. Studenţii NU AU LOCURI SUFICIENTE în cămine

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), la începutul noului an universitar, trage un semnal de alarmă asupra celor mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România în acest moment: corupția și subfinanțarea.

Cazurile de corupție din universități tot mai des aduse în atenția opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc șpagă pentru a favoriza obținerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenți, îi îngrijorează pe studenţi și îi fac să solicite sancțiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislația în vigoare.

Dacă pentru cazurile de luare și dare de mită autoritățile de resort acționează prompt, ANOSR consideră că e nevoie de o mai mare preocupare a instituțiilor din domeniul educației pentru a combate și sancționa fenomenul plagiatului.

„Furtul intelectual nu trebuie tolerat niciun moment, iar cei care comit astfel de fapte trebuie sancționați deosebit de aspru și excluși imediat din comunitățile universitare. De asemenea, pentru combaterea actelor de corupție din universități este necesară și derularea unor campanii eficiente de prevenire și informare a tuturor actorilor din sistem, precum și de o implicare și o cooperare mai intensă între instituțiile centrale și locale din domeniul educațional”, se arată într-un comunicat emis luni de ANOSR.

De asemenea, și acest început de an universitar stă sub semnul finanțării insuficiente a sistemului educațional românesc.

„În continuare studenții se confruntă cu un deficit de locuri de cazare și cu condiții nepotrivite pentru studiu și trai în multe din căminele studențești existente, fondul de burse este prea mic, iar cuantumurile burselor nu acoperă cheltuielile obligatorii lunare pentru cazare și masă, reducerile la transportul în comun sau feroviar se acordă doar parțial sau pentru un număr limitat de călătorii, iar multe laboratoare, săli de studiu sau biblioteci nu sunt dotate corespunzător în conformitate cu necesitățile unui învățământ centrat pe student în anul 2015.

În plus, sistemul universitar de învățământ din România se confruntă cu o rată ridicată a abandonului școlar, iar politicile de echitate și acces la studii universitare sunt insuficient implementate și promovate, studenții din medii defavorizate confruntându-se cu multe piedici în a urma un ciclu de studii universitar. Astfel, ne așteptăm ca în această toamnă Legea Bugetului de Stat pentru anul 2016 să aducă creșteri semnificative a finanțării educației, prin respectarea articolului 8 din Legea Educației Naționale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educației și prin creșterea alocării fondurilor către capitolele bugetare deficitare din acest domeniu, reamintind faptul că investiția în educație este o investiție în viitorul României”, se mai arată în comunicat.

ANOSR urează tuturor studenților din România un an universitar excelent, cu rezultate remarcabile, cât mai multe competențe noi dobândite și mult succes în îndeplinirea tuturor planurilor! De asemenea, le urăm tuturor cadrelor didactice mult spor în activitate și ne dorim o relație între studenți și aceștia bazată pe colaborare!

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
⁠Nicoleta Luciu, mai ceva ca o puștoaică. A revenit la formele care au consacrat-o
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Costul Reconstruirii Economiei Ucrainei După Invazia Rusiei Ajunge la 524 de Miliarde de Dolari
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar