Proceduri mai facile de ADOPŢIE, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care vizează flexibilizarea procesului de adopție, atât în cazul adopțiilor interne, cât și al celor internaționale.
Iulian Tudor
16 sept. 2015, 13:12
Proceduri mai facile de ADOPŢIE, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern

Proiectul de lege propune o serie de dispoziții procedurale care să permită finalizarea unei adopții (pentru toate cele trei etape – declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției) într-o perioadă mai scurtă de timp. Astfel, termenul de apel în instanța judecătorească va fi redus de la 30 de zile la 10 zile, iar primul termen de judecată va fi în 15 zile de la înregistrarea cererii. În plus, pentru judecarea cererilor de încredințare în vederea adopției, nu va mai fi necesară citarea părților, fiind evitată o durată mare de timp pentru soluționarea dosarelor.

Prin adoptarea acestui proiect, sunt reglementate situațiile în care părinții  biologici, legal citați de către instanța judecătorească, refuză să se prezinte la două termene fixate de către instanță, neprezentarea lor fiind apreciată drept refuz abuziv de a consimți la adopție, fapt ce va conduce la declararea copilului ca fiind adoptabil. Adopția poate fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite, declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă ulterior refuză să semneze declarațiile care ar permite copilului să fie declarat adoptabil.   

Pe de altă parte, acolo unde va fi necesar, o comisie rogatorie se poate deplasa la domiciliul părintelui pentru luarea consimțământului acestuia, însă termenul în care aceștia își pot retrage declarațiile conform cărora nu doresc să îngrijească minorul a fost redus de la 60 la 30 de zile. O altă situație reglementată de prezentul proiect este aceea în care, dacă după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite, pot fi demarate procedurile de adopție.

Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat, astfel încât, la obținerea acestui statut, ca urmare a deciziei unei instanțe de judecată, acesta va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani. Termenele vor fi reduse și în cazul adopțiilor internaționale, un copil fiind eligibil pentru o astfel de adopție după o perioadă de un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

O altă noutate reglementată prin acest proiect de lege vizează acordarea unui concediu de acomodare, cu o durată de maximum 90 de zile și a unei indemnizații lunare pe durata încredințării în vederea adopției, oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit. Valoarea indemnizației va fi raportată la indicatorul social de referință (ISR) și va fi în cuantum de 6,8 ISR. Valoarea indicatorului social de referință este în prezent de 500 de lei. Concediul se acordă în cazul adopției unui copil cu vârsta mai mare de 2 ani, întrucât în cazul copiilor de până la 2 ani, sunt incidente dispozițiile privind concediul și indemnizația lunară privind creșterea copilului.

De asemenea, persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber în limita a 40 de ore/an pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și realizarea potrivirii practice. Timpul liber se va acorda fără afectarea drepturilor salariale.

O altă măsură prevede prelungirea valabilității atestatului de familie adoptatoare de la un an la 2 ani.

În privința realizării potrivirii teoretice, aceasta va fi efectuată în mod obligatoriu la nivel local, de către fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului. Responsabilul de caz va accesa lista tuturor adoptatorilor înregistrați cu atestate valabile, care au fost identificați ca fiind corespunzători pentru nevoile copilului.

Intrarea în vigoare a legii se va realiza într-un termen de patru luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, moment estimat ca fiind în cursul anului 2016.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă