Procesul dintre Pfizer şi România, calendarul litigiului. Compania farmaceutică solicită plata pentru aproape 29 de milioane de doze de vaccin

Ministerul Finanţelor a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.
Filip Stan
20 feb. 2024, 23:27
Procesul dintre Pfizer şi România, calendarul litigiului. Compania farmaceutică solicită plata pentru aproape 29 de milioane de doze de vaccin
Ministrul Sănătății intervine în scandalul Pfizer!

Ministerul Finanţelor anunţă, marţi seară, că a fost stabilit un calendar al procesului dintre Pfizer şi România, iniţiat pe tema vaccinurilor anti-COVID, iar în următoarele patru luni se vor putea depune documente. În cadrul procedurii, compania farmaceutică solicită plata pentru aproape 29 de milioane de doze de vaccin.

”În contextul în care România a fost notificată să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09:00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc., BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană, precizăm că în cursul acestei zile a fost stabilit un calendar procedural, care va cuprinde mai multe etape pentru depunerea de documente, fiind urmate ulterior de etapa audierilor”, a transmis, marţi seară, Ministerul Finanţelor.

Rafila, despre procesul cu Pfizer: S-a finalizat procedura de alegere a companiei care să reprezinte statul român

Sursa citată a precizat că, potrivit acestui calendar, a fost stabilit un termen de aproximativ 4 luni până la prima depunere de înscrisuri, care vă avea loc la 20 iunie 2024.

Ministerul Finanţelor precizează Nu este stabilit un termen clar pentru audieri. Potrivit Ministerului Finanţelor, calendarul procedural agreat este următorul:

a. RO – 20 lunie 2024
b. Pfizer – 20 August 2024
C. RO – 20 Noiembrie 2024
d. Pfizer – 20 lanuarie 2025
e. RO – 20 Martie 2025

”De asemenea, România a informat instanţa că au fost reglate chestiunile vizând reprezentarea în litigiu, indicandu-se preluarea cazului de către Ministerul Finanţelor. Reamintim că reprezentarea juridică în faţa Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles poate fi asigurată doar de către un cabinet/societate de avocatură, pe această speţă câştigătoarea pentru reprezentare fiind asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Instituţia prezintă cronologia cazului:

La 08.01.2024 a fost transmisă şi înregistrată în evidenţele Ministerului Sănătăţii citaţia emisă de Tribunalul de Primă Instanţă francofon din Bruxelles la data de 22.12.2023, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanţii PFIZER Inc., BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, împotriva României, reprezentată de Ministerul Sănătăţii, având ca obiect Contractul de achiziţie vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană.

Prin această citaţie, Ministerul Sănătăţii a fost notificat să se prezinte în data de 20.02.2024, la ora 09.00, în faţa primei camere a Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles, solicitându-se:

  • obligarea României la executarea contractului de achiziţie prin plata preţului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziţionat în valoare de 564.341.953,5 euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2.780.851.410,07 RON, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanţare a BCE plus 5 puncte;
    obligarea României la plata tuturor costurilor şi cheltuielilor de judecată aferente procedurii, inclusiv a costurilor aferente procedurii de citare şi a daunelor procedurale stabilite la 22.500 EURO (sumă de bază pentru creanţele evaluabile în bani).

”Litigiul menţionat a fost iniţiat în contextul în care Comisia Europeană, în numele şi pentru Statele Membre a încheiat cu contractanţii Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH (reclamanţi) acordul de cumpărare în avans pentru opţiunile de dezvoltare, producţie, cumpărare cu prioritate şi furnizarea unui vaccin de succes împotriva Covid-19, înregistrat cu nr. SANTE/2020/C3/043-S12.838335 şi Acordurile de cumpărare SANTE/2021/C3/005 şi respectiv SANTE/2021/03/2020. Ulterior, prin Memorandumul aprobat la 01.02.2024, Guvernul României a împuternicit Ministerul Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.F5331-23”, a mai precizat Ministerul Finanţelor.

Potrivit comunicatului citat, Ministerul Finanţelor a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.

Citește și: Rafila dă vina pe Boloș pentru impozitarea concediilor medicale: Propunerea a venit de la Ministerul Finanţelor, domnul Boloş a avut un punct de vedere de finanţist

”S-a apreciat că societăţile de avocatură selectate cu respectarea principiilor concurenţei şi transparenţei la nivelul anului 2019 pentru această activitate (şi care au mandat de reprezentare), îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a participa la o procedură de selecţie în urma căreia să fie desemnată o echipă de avocaţi pentru cauza nr.F5331-23 (criteriul de selecţie a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic). Pentru reprezentare Ministerul Finanţelor s-a adresat totodată şi societăţilor de avocatură care asigură reprezentarea în faţa aceleiaşi instanţe (Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles) a Republicii Polonia şi a Ungariei”, mai arată ministerul.

Instituţia precizează că ambele state sunt chemate în judecată de Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH, solicitându-se obligarea acestora la plata sumelor reprezentând doze de vaccin contractate şi neachitate.

”A fost luată acestă decizie pentru că, din punct de vedere tehnic, şi aceste societăţi îndeplinesc criteriile necesare reprezentării juridice a României în faţa Tribunalului. Astfel, au fost transmise un număr de opt invitaţii de participare la precedura de selecţie, fiind primite un număr de şase oferte de reprezentare. Dintre acestea, Comisia de evaluare a ministerului a desemnat câştigătoare asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA”, mai arată ministerul.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede