Procesul lui Dan Diaconescu, amânat pentru 28 noiembrie

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat vineri pentru 28 noiembrie dosarul în care Dan Diaconescu este judecat pentru şantaj.
Romania TV
31 oct. 2014, 14:06
Procesul lui Dan Diaconescu, amânat pentru 28 noiembrie

La termenul de vineri al procesului, instanţa a admis administrarea mai multor probe cerute de avocaţi, printre care şi audierea secretarei lui Dan Diaconescu.

De asemenea, toţi inculpaţii vor primi o copie cu interceptările aflate la dosar.

Prezent în instanţă, Dan Diaconescu şi-a exprimat încă o dată nemulţumirea pentru că dosarul lui se judecă în timpul campaniei electorale.

‘Am venit astăzi să constat disperarea adversarilor mei politici şi, dacă voi ieşi liber din sala de judecată, înseamnă că intru în finala prezidenţială. Eu am primit un prim termen în timpul campaniei electorale şi un al doilea termen în ultima zi a campaniei. Astăzi, în loc să fiu la Vaslui şi la Bacău, unde aveam de botezat nişte copilaşi, s-a schimbat ora termenului. Noi eram pregătiţi pentru ora 9,00, după care să plecăm în ultima zi de campanie. Nu am fost citat, nici la primul termen, nici acum, la al doilea. Eu m-am prezentat, astfel încât toată mascarada asta să se termine’, a declarat Dan Diaconescu.

Procesul se află în faza de apel, după ce pe 18 decembrie 2013 Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe Dan Diaconescu la trei de ani de închisoare cu executarea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, însă decizia nu este definitivă.

Prin aceeaşi decizie, lui Dan Diaconescu i s-au interzis mai multe drepturi, printre care şi acela de a fi ales într-o funcţie publică timp de trei ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea.

Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiţiei pentru două infracţiuni de şantaj.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată pentru şantaj Doru Pârv, realizator la OTV şi administrator la SC Kundalini SRL, recidivist postexecutoriu, şi Mitruş Ghezea, fost realizator la OTV şi fost director general al publicaţiei ‘Atac la persoană’.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, asupra lui Ion Moţ, primar al comunei arădene Zarand, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro.

Sub presiunea acestor ameninţări, primarul Ion Moţ i-a remis lui Doru Pârv suma de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu.

De asemenea, procurorii îl mai acuză pe Dan Diaconescu că, în cursul lunii aprilie 2005, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul lui Mitruş Ghezea, realizatorul emisiunii ‘Semnal de alarmă’, difuzată de acelaşi post de televiziune, asupra omului de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Carnea de miel, prețuri uluitoare. E mai ieftin în Marea Britanie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai