Pronunţarea în procesul lui Klaus Iohannis pentru casa din Sibiu, amânată UPDATE

Magistrații Curții de Apel Brașov au amânat luni, pronunțarea asupra contestației în anulare depusă de familia Iohannis, în urma deciziei definitive și irevocabile a instanței brașovene din 12 noiembrie 2015, prin care Carmen și Klaus Iohannis pierdeau un imobil aflat în centrul Sibiului.
Ionela Marcu
04 ian. 2016, 10:16
Pronunţarea în procesul lui Klaus Iohannis pentru casa din Sibiu, amânată UPDATE

„Instanța a dat termen în acest dosar pentru data de 25 ianuarie 2016, pentru că nu a fost îndeplinită procedura de citare a unor persoane implicate în dosar și nu a fost primită motivarea pentru care s-a depus Contestația în anulare„, a declarat pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel Brașov, judecătoarea Mirela Șerban.

Familia președintelui Klaus Iohannis a pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Curtea de Apel Brașov a respins, pe 12 noiembrie, recursul declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

ecizia definitivă și irevocabilă a Curții de Apel a fost atacată de familia Iohannis prin Contestație în anulare depusă în data de 27 noiembrie anul trecut, la instanța din Brașov.

Pe 16 noiembrie, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

„Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”, a spus Iohannis, într-un interviu difuzat de TVR 1, solicitat să facă precizări cu privire la sentința judecătorească prin care a pierdut una dintre casele pe care le are la Sibiu.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
Playtech.ro
Unde este amplasat sistemul E-sigur în Bucureşti? Şoferii care încalcă legea pe aceste bulevarde vor plăti amenzi usturătoare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Mercur în inima Soarelui aduce oportunități financiare fantastice. Zodiile norocoase
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Schimbare pentru posesorii de buletin și permis de conducere. Se aplică începând cu 20 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”