Procurorii cer 7 ani de închisoare pentru Radu Mazăre şi fratele său în dosarul construirii locuinţelor sociale. Sentinţa, pe 21 iunie

DNA a cerut joi magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la 7 ani de închisoare pentru luare de mită şi fals în declaraţii în dosarul privind construirea campusului social "Henri Coandă", scrie Agerpres.
Romania TV
07 iun. 2018, 11:30
Procurorii cer 7 ani de închisoare pentru Radu Mazăre şi fratele său în dosarul construirii locuinţelor sociale. Sentinţa, pe 21 iunie

UPDATE. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit joi că pe data de 21 iunie vor pronunţa sentinţa în dosarul în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

 

La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA a solicitat judecătorilor condamnarea lui Radu Mazăre la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru fals în declaraţii.

Aceleaşi pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

De asemenea, procurorul a cerut ca omul de afaceri Avraham Morgenstern să fie condamnat la 5 ani de închisoare pentru dare de mită.

Procurorul de şedinţă a mai spus că în cazul lui Radu Mazăre se poate aplica un spor de pedeapsă, având în vedere că acesta a fugit din România şi se sustrage procesului penal, dar şi confiscarea sumei de 175.000 euro primită ca mită.

Acuzaţiile au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.

„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, susţine DNA.

Potrivit procurorilor, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore deschise la bănci din străinătate, afirmă anchetatorii.

„În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)”, mai spun procurorii.

În declaraţiile de avere din perioada 2011 – 2012, fraţii Mazăre nu au menţionat conturile personale deschise la unitatea bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri, indică DNA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH