Parchetul General face cercetări în legătură cu spitalele care au avut în grijă pacienţii de la Colectiv

Procurorii de la Parchetul General au păstrat partea din dosar în care sunt vizate unităţile medicale şi tratamentul medical acordat răniţilor din clubul Colectiv, fiind solicitate mai multe documente de la spitale.
Iulian Tudor
08 aug. 2016, 08:01
Parchetul General face cercetări în legătură cu spitalele care au avut în grijă pacienţii de la Colectiv

Anchetatorii au dispus „disjungerea cauzei în ceea ce priveşte alte infracţiuni pentru care nu s-a dispus în prezenta cauza trimiterea în judecată şi care au fost sesizate prin plângeri formulate în cursul urmăririi penale ori care vizează instituţii ale statului (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ori alte instituţii ori autorităţi), precum şi în ceea ce priveşte tratamentul medical acordat persoanelor internate ce au suferit leziuni traumatice urmare a incendiului din Colectiv”,  au declarat surse judiciare pentru Mediadax.

Arafat: În cazul unui nou Colectiv, am putea îngriji în ţară câţiva arşi foarte grav. Restul, afară

Prima partea a acestei cauze, în care sunt vizaţi patronii clubului Colectiv şi cei de la firma care a asigurat focul de artificii din club, a fost trimisă în judecată. Procurorii au păstrat, pentru efectuarea cercetărilor, partea de dosar privind modalitatea în care au fost îngrijiţi răniţii din Colectiv în spitalele din România, după ce mai multe persoane, pacienţi sau rude, au sesizat unitatea de parchet.

În urma incendiului care a avut loc la sfârşitul lunii octombrie în clubul Colectiv din Capitală 64 de persoane au murit.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre