DOSAR LA DNA în cazul cărţilor scrise de deţinuţi. Profesorii, suspectaţi de „favorizarea făptuitorului”

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea. În plus, potrivit România TV, 17 profesori de la ASE, dintre care doi decani, vor fi cercetaţi de Comisia de etică după ce şi-au dat girul pe cărţile deţinuţilor.
Iulian Tudor
12 ian. 2016, 10:17
DOSAR LA DNA în cazul cărţilor scrise de deţinuţi. Profesorii, suspectaţi de

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

DNA a informat, marţi, că, potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, „fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat”.

Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate.

În această modalitate, printre persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de corupție se regăsesc condamnați care au executat sau urmează să execute cu până la 300 de zile mai puțin decât stabilise instanța de judecată, exclusiv ca urmare a activității infracționale care face obiectul sesizării din oficiu„, precizează DNA.

DNA mai precizează că, potrivit art. 96 alin. 1 lit. f din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări științifice, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică. Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate.

Conform sursie citate, mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanță științifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării și fără a cunoaște viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Aceste recomandări ar fi avut o natură generică și ar fi fost folosite, uneori, în aceeași formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter științific.

Alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări și să le includă în evidența unor conferințe științifice internaționale, în condițiile în care activitatea de elaborare desfășurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare. Se observă că ar exista o discrepanță între prestigiul presupus al unei asemenea manifestări și implicarea reală a autorului, care a determinat ca fiecare oră de activitate să reducă durata pedepsei executate cu câte 30 de zile.

Potrivit România TV, 17 profesori din cadrul Acdemiei de Studii Economice vor fi cercetaţi de Comsia de etică, după ce şi-au dat girul pe cărţile deţinuţilor. Printre profesori se numără şi doi decani din cadrul ASE, care şi-au dat avizul pe carţile scrise de Dan Voiculescu în puşcărie.

DNA mai precizează că ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter științific și care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate. Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană.

Totodată, „reprezentanții unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea științifică acestora și interesul pieței de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obișnuit. Modalitatea atipică de încheiere și executare a contractelor în raport cu celelalte lucrări publicate de aceleași edituri demonstrează că aceste persoane nu ar fi acționat în scopul pentru care a fost înființată persoana juridică, ci exclusiv pentru a împiedica executarea pedepsei în condițiile stabilite de instanță”.

„Pe de altă parte, funcționari din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor cu atribuții în analiza condițiilor prevăzute de lege pentru a propune liberarea condiționată ar fi acceptat susținerile condamnaților și le-ar fi acordat beneficiul legal menționat, în lipsa oricărei cenzuri cu privire la temeinicia acestora. Astfel, au existat situații în care persoanele condamnate nu figurau în tabelele de pontaj sau au elaborat în același interval patru lucrări științifice în paralel, împrejurări care arată că era în mod obiectiv imposibil să fie autorii acestor opere.

Aceste împrejurări au dat naștere unui adevărat fenomen de natură să lipsească de conținut deciziile instanțelor (în luna decembrie doar la Penitenciarul Rahova erau în curs de elaborare 46 de lucrări pretins științifice)”, se mai arată în comunicatul DNA.

CITEŞTE ŞI: PRIMELE DEMISII în scandalul deţinuţilor care au scris cărţi în puşcărie

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster