Procurorii investighează un caz de fraudă cu fonduri europene în care este implicat ginerele lui Viktor Orban

Procurorii ungari au deschis o anchetă vizând proiecte finanţate de Uniunea Europeană şi investigate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), derulate de o companie care a fost condusă de ginerele premierului Viktor Orban, informează Reuters, preluată de News.ro.
Romania TV
08 feb. 2018, 14:38
Procurorii investighează un caz de fraudă cu fonduri europene în care este implicat ginerele lui Viktor Orban

Proiectele, prin care s-a modernizat iluminatul electric în mai multe oraşe, au fost implementate în perioada 2011-2015, de o companie numită Elios Innovativ Zrt, Istvan Tiborcz, ginerele lui Viktor Orban, fiind membru al consiliului de conducere al companiei, între 2009 şi 2014.

OLAF a a anunţat luna trecută că investigaţia vizează 35 de proiecte privind iluminatul public şi că a trimis un raport care conţinea recomandări financiare către Comisia Europeană şi recomandări judiciare către procurori. OLAF spunea că investigaţia nu a descoperit „doar iregularităţi serioase în majoritatea proiectelor, dar şi conflicte de interese”.

Biroul purtătorului de cuvânt al Guvernului a informat că autorităţile ungare au investigat proiectele menţionate de OLAF: „Susţinem investigaţia actuală, de asemenea. O abordare corectă a autorităţilor ungare ar fi să investigheze toate recomandările OLAF”.

Compania vizată de procurori a declarat că relatările din presă despre investigaţie sunt motivate politic.

Partidul lui Orban, Fidesz, aflat la putere din 2010, este favorit să câştige, pentru a treia oar[ consecutiv, alegerile care vor avea loc pe 8 aprilie. Investigaţia OLAF a influenţat campania electorală, iar principalul partid de opoziţie, Jobbik, i-a cerut demisia lui Orban.

Ungaria primeşte milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltare, în fiecare an, un element cheie în dezvoltarea economică a ţării. UE se pregăteşte pentru negocieri dure în ceea ce priveşte planul de cheltuieli pentru următorii şapte ani, iar unele state membre au cerut o reducere a alocării fondurilor pentru fostele ţări comuniste din Est.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cristian Boureanu a ajuns la poliție! Fostul politician este acuzat de agresiune sexuală
Bzi.ro
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Fanatik.ro
Barem matematică la BAC 2025. Cum se rezolvau subiectele și la ce notă să te aștepți la bacalaureat 2025 după corectare
Capital.ro
Am pierdut un geniu al muzicii. Toată lumea l-a adorat și îl plânge. Ultima notă a fost cântată cu grație
Playtech.ro
Insula exotică din Grecia care a devenit destinația preferată a românilor în 2025. Rivalizează cu Bora Bora, Maya Bay sau Seychelles
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Care sunt cele mai slabe smartphone-uri. Motivele pentru care nu ar trebui să le cumperi
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Cea mai puternică lună plină a anului astăzi, 11 iunie 2025. Ce este indicat să faci pentru a-ți îmbunătăți viața
Spynews
Un alt jurnalist a fost împușcat de forțele de ordine din Los Angeles. Momentul a fost filmat: "Am fost o țintă ușoară" / VIDEO
Evz.ro
Legea care a stârnit mare scandal. Haos în Parlamentul României
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Ion Iliescu, suspect de cancer pulmonar în stadiul 3. Ce au transmis medicii
Cancan.ro
Vladimir Putin e furios! Cine i-ar sabota submarinele din Marea Neagră. E trădare maximă în Rusia
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț teribil despre Ion Iliescu. A venit verdictul medicilor: Din nefericire...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
Un șofer român de TIR a fost găsit mort în cabina camionului. Ce i s-a întâmplat înainte cu doar o zi de a se stinge: „Râdea și spunea că totul este în regulă”
MediaFlux
RUSIA pregătește războiul cu NATO! Serviciile secrete au descoperit planul!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Scandal într-un mare oraș din România: Primarul îi cere demisia viceprimarului, coleg de partid