Mihaiela Iorga Moraru, trimisă în judecată de DNA pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual

Mihaiela Iorga Moraru a fost trimisă în judecată de DNA fiind acuzată de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA.
Romania TV
08 feb. 2018, 11:55
Mihaiela Iorga Moraru, trimisă în judecată de DNA pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenție directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive și omisive”.

Potrivit procurorilor DNA, Mihaiela Iorga „a desfășurat activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, legal învestiți cu exercitarea acțiunii penale împotriva persoanei respective”. Concret, „procurorul Moraru Iorga Mihaiela a purtat cu inculpatul, la vremea respectivă urmărit internațional, mai multe discuții informale în cadrul cărora, printre altele, i-a transmis acestuia „aibă un pic de răbdare că lucrurile nu se rezolvă peste noapte”. Același gen de discuții au fost purtate și cu intermediari ai aceleiași persoane, în biroul său din sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată”.

Mihaiela Iorga „a făcut demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare, a unui dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare în sensul că ar instrumenta o cauză mai veche și care privește aceleași fapte”.
„După preluarea cauzei privind acea persoană, inculpata Moraru Iorga Mihaiela a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile și fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracțională a persoanei protejate, care s-a finalizat prin formularea unor concluzii favorabile acesteia, i-a pus sub acuzare pe inspectorii antifraudă care au întocmit procesele verbale – mijloace de probă avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți pentru confirmarea măsurii arestării preventive dispusă față de persoana respectivă, la data de 06.03.2016, fără ca la dosar să existe probe care să releve, în mod rezonabil, intenția infracțională a acestora”, se mai arată în comunicatul DNA.
În opinia procurorilor, „prin aceste demersuri, procurorul a urmărit inducerea în cauză a unor dubii în ceea ce privește amploarea activității infracționale a persoanei respective. În același context, inculpata Moraru Iorga Mihaiela nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experții desemnați. Mai mult, magistratul a invocat în cuprinsul a patru ordonanțe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condițiile în care acest raport de expertiză ajunsese la inculpată în data de 17 octombrie 2016 și chiar aceasta dispusese prin ordonanță stabilirea cuantumului onorariului final și achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcției Naționale Anticorupție)”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul Moraru Iorga Mihaiela a fost revocată din funcție prin Ordinul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție nr. 301 din 05.07.2017, avizat favorabil de către Secția pentru procurori din cadrul C.S.M.
La data de 27 septembrie 2017, prin sentința civila nr. 3325/2017, Curtea de Apel București a suspendat provizoriu executarea Ordinului nr. 301/05.07.2017 emis de Procurorul Sef al DNA.
În prezent, procurorul Moraru Iorga Mihaiela este reîncadrată provizoriu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Modificările în apartament, amendate. Lucrările care aduc sancțiuni
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Boala de care suferă Călin Georgescu. Gigi Becali aruncă bomba: O boală pe care secolul nostru...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Pasageri forțați să călătorească lângă un trup neînsuflețit pe un zbor Qatar Airways
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa