Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul militar Ciprian Pîrlog, cel care a fost la protestul din 10 august, pentru că prin opiniile exprimate într-un articol de presă din 25 ianuarie 2018, ar fi denigrat judecătorii CSM şi inspectorii IJ.
„Ca urmarea a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pîrlog (procuror militar, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti) pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar” (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul www.juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciind că aceasta este „fidelizată” şi „favorabilă actualei puteri politice”, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept „organisme controlate de către factorul politic prin care (…) se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare.