Procurorul șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Florin Betea, a decedat astăzi, la doar 38 de ani. Potrivit informațiilor PresaSM, magistratul se afla la domiciliul său, în jurul orei 06.00, i s-a făcut rău (se pare că vorbim despre un atac vascular cerebral) și a suferit un stop cardio-respirator. Din păcate, Florin Betea nu a mai putut fi salvat, cu toate că la fața locului a fost trimis un echipaj de terapie intensivă, cu autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă.
În urma sa a rămas o familie îndurerată, o soție și o fiică. Dar și o activitate profesională importantă. De numele lui Florin Betea se leagă o schimbare de mentalitate în cadrul unităților de parchet din județul Satu Mare.
A fost printre primii semnatari a unor petiții de protest, prin care se taxa ingerința politicului în actul de justiție.
Betea a fost cercetat de DNA și pus sub filaj într-un dosar bazat pe un denunț anonim, trimis la DNA Oradea, pe atunci condus de celebrul procuror Ciprian Man, azi cercetat disciplinară pentru multiple acuzații Ulterior, în 2017, procurorul Betea a primit ordonanță de clasare pe motiv că fapta nu există. Potrivit unor apropiați, această cercetate l-a afectat foarte mult.