Marcela Ciobănuc este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, din Sibiu. Lucrează în învăţământ de 26 de ani şi a obţinut deja toate gradele profesionale pe care un profesor le poate avea.
Într-un interviu pentru Libertatea, aceasta a dezvăluit că are un salariu de bază de aproape 4.000, la care se mai adaugă sporul de dirigenţie şi cel de merit, dar chiar şi aşa nu depăşeşte pragul de 1.000 de euro (5.000 de lei).
Pentru Marcela Ciobănuc şi pentru cei mai mulţi dintre colegii săi, vestea suspendării protestului a fost o surpriză neplăcută. După trei săptămâni de grevă, spune că se simte trădată, abandonată deopotrivă de politicieni şi de cei care ar fi trebuit să-i reprezinte interesele.
Doamna profesoară Carmen Iohannis nu se află totuşi în niciuna dintre situaţiile descrise, însă nu a aderat la grevă. Există un grup de profesori în jurul său?
Nu, nu există un astfel de grup. Cei care nu fac grevă nu cred că au pus astfel problema. Nu există nicio tensiune între noi, cei care suntem în grevă şi cei care nu protestează. Cei care nu sunt în grevă au această deschidere şi apreciere faţă de noi, din punct de vedere moral. E dreptul fiecăruia de a asuma sau nu greva.
Dumneavoastră aţi simţi că, în cele două mandate ale preşedintelui Iohannis, educaţia a fost o prioritate pentru liderii politici?
Din păcate, nu a fost o prioritate. Cel puţin eu nu am simţit aşa ceva. Indiferent cine s-a aflat la conducerea partidelor, a ţării. Nu, nu a fost. Nu numai de 8-9 ani. Eu sunt în învăţământ de 26 de ani. În acest timp, eu nu am văzut educaţia prioritizată. Din păcate. Dar am aşteptat. Gândiţi-vă că cel mai mare procent din PIB a fost, în urma încercării domnului profesor Mircea Miclea, de 3,7%. Care şi-a dat demisia în cele din urmă, pentru că n-a putut obţine mai mult. Câtă vreme nu se respectă legea acordării a 6% din PIB, nu putem vorbi de prioritizare a Educaţiei.
Ce părere aveţi despre proiectul „România Educată”?
Of… Nu, n-am simţit niciodată un interes major acordat profesorilor. Mă aşteptam la mai mult. Susţinere, atenţie, comunicare. Noi n-am fost întrebaţi niciodată cu ce probleme ne confruntăm, ce lipsuri avem, ce nevoi avem. Noi nu suntem ascultaţi. Aş vrea să fim încurajaţi să ne exprimăm opinia. Până şi la negocierile din perioada asta, impresia e că vocea profesorilor a lipsit din discuţii. Mă intrigă faptul că nimeni n-a venit, în perioada asta a grevei, să discute cu profesorii în cancelarie. Mi-aş fi dorit mai multă comunicare. Dar nici asta nu ştiu dacă se poate…
Citeşte şi: Salarii mai mici cu 30% pentru profesorii grevişti. S-au tipărit deja fluturaşele